Cătălin MIHULEAC

Aflându-mă zilele trecute prin zonă, am dat o fugă la salina Târgu Ocna, într-un elan patriotic care mă împinge să nu ratez nici o frumuseţe a patriei, dublat de o veche inerţie profesională, meseria mea de bază fiind cea de geolog. Vizita de o oră în adâncurile sărate m-a costat 16 roni, dar nu am crâcnit, fiindcă am sperat că frumuseţea locului îmi va balansa cheltuiala.

Imediat ce-am intrat în subteran, în prima galerie m-a întâmpinat, solemnă, bisericuţa Sfânta Varvara, de unde răzbătea un cântec care spărgea tavanul de sare şi se înălţa la suprafaţă, spre cer... Am intrat smerit, încercând să-i zăresc pe cei care slujeau atâta de frumos. Doream să-i cunosc şi să le mulţumesc pentru sacrificiul lor de a împărţi cuvântul lui Dumnezeu la sute de metri sub pământ, apropiind miraculos bolta cerească de fundul pământului. Nu i-am zărit. Slujesc cu discreţie, mi-am spus, lăsând baltă cercetările şi decizându-mă să nu le tulbur pacea...

Pătrunzând în galeria de bază a salinei, m-a izbit prostul gust pe care numai în România îl găseşti. Din difuzoarele împânzite în tot spaţiul, Guţă, Salam şi manelista aia blondă cu faţă de purcică îşi croncăneau refrenele, făcându-mă să mă întreb:

-Măi frate, dar chiar nu găsesc în ţara asta un loc unde să nu calc pe coada unei manele?

Într-o mică săliţă ce se pretindea muzeu, câteva poze vorbeau despre timpurile când deţinuţii tăiau sarea, aşa că mi-am închipuit că oi fi sugrumat şi eu fără să ştiu pe cineva, de nu scap nicăieri, nici măcar pe talpa ocnei, de sandvişurile cu salam şi guţă.

Dându-mi auzul la mai mic, am decis să mă concentrez la frumuseţile naturii. Pe o băltuţă pluteau câteva răţuşte sculptate în sare... Asta aşa, ca să fie chiciul complet. În rest, mese de tenis, poker mecanic şi alte asemenea. Ce-ar fi făcut oare elveţienii ori austriecii, dintr-un loc ca ăsta?

Când am plecat, cu patriotismul pleoştit a mia oară, am trecut iar pe lângă bisericuţă, de unde preoţii cântau acelaşi refren. Obişnuiesc să se repete, m-am interesat la cineva? Domnule, muzica e pe CD, mi s-a răspuns. Fiind puţină, normal că se repetă. Care popă e fraier să slujească aici, la dracu-n praznic?

Cum oare de nu mi-am închipuit?

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Manele în fundul pământului.

Comentarii