31 de directori de şcoli şi 10 adjuncți, cu mandate prelungite

Inspectoratul Școlar Județean Suceava
Inspectoratul Școlar Județean Suceava

Inspectoratul Școlar Județean Suceava anunță ca a finalizat numirea directorilor și directorilor adjuncți, prin detașare în interesul învățământului, manageri ale căror mandate expirau în perioada aceasta.

31 de directori și 10 directori adjuncți continuă activitatea de management în unitățile școlare respective, până la organizarea concursurilor pentru posturile vacante sau, după caz, până la 31 august 2026.

Numirea în funcția de director sau director adjunct se face prin decizia inspectorului școlar general, cu avizul Consiliului de administrație al IȘJ Suceava și cu acordul scris al cadrului didactic.

Recomandări

Aproape 150 de elevi, din șapte județe, la Concursul Național „Istoria și tradițiile ucrainenilor”, ediția a XVI-a

Ștefanistul David Palaghianu, aproape de calificarea în lotul României pentru Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică

Ștefanistul David Palaghianu, aproape de un loc în lotul României la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică
Ștefanistul David Palaghianu, aproape de un loc în lotul României la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică

Olimpiada Națională de Limba Germană, în plină desfășurare la Suceava. Participă circa 250 de elevi și profesori

Olimpiada Națională de Limba Germană, în plină desfășurare la Suceava. Foto Oana Sabrina Onofrei
Olimpiada Națională de Limba Germană, în plină desfășurare la Suceava. Foto Oana Sabrina Onofrei