O adolescentă în vârstă de 15 ani, accidentată cu mașina de un tânăr fără permis Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal 8 apr. • Actualitate O adolescentă în vârstă de 15 ani, accidentată cu mașina de un tânăr fără permis 8 apr. • Actualitate O adolescentă în vârstă de 15 ani, accidentată cu mașina de un tânăr fără permis
Primul urs panda roșu din România a ajuns la Zoo Brașov 8 apr. • Național Primul urs panda roșu din România a ajuns la Zoo Brașov O femelă de urs panda roșu, exemplar unic în România, a ajuns la Grădina Zoologică din Brașov, autoritățile anunțând că se fac demersuri pentru a aduce și un mascul pentru a forma o pereche.Ursoaica panda… 8 apr. • Național Primul urs panda roșu din România a ajuns la Zoo Brașov
Sindicaliștii forestieri vor picheta Camera Deputaților, nemulțumiți de modificările aduse legii 8 apr. • Național Sindicaliștii forestieri vor picheta Camera Deputaților, nemulțumiți de modificările aduse legii Federația Sindicatelor din Silvicultură ”Silva” anunță pichetarea, marți, a sediului Camerei Deputaților, într-un protest îndreptat, printre altele, împotriva împroprietăririi, cu 30 de hectare din fondul… 8 apr. • Național Sindicaliștii forestieri vor picheta Camera Deputaților, nemulțumiți de modificările aduse legii
Dosarul Revoluției din decembrie 1989 a fost trimis în judecată 8 apr. • Național Dosarul Revoluției din decembrie 1989 a fost trimis în judecată Procurorii Secției militare din Parchetul General au trimis în judecată dosarul Revoluției din decembrie 1989, în care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus și Emil Dumitrescu au fost puși sub acuzare pentru infracțiuni contra… 8 apr. • Național Dosarul Revoluției din decembrie 1989 a fost trimis în judecată
Tânăr de 21 de ani, încarcerat pentru un noian de infracțiuni rutiere Tânăr de 21 de ani, încarcerat pentru un noian de infracțiuni rutiere 8 apr. • Actualitate Tânăr de 21 de ani, încarcerat pentru un noian de infracțiuni rutiere 8 apr. • Actualitate Tânăr de 21 de ani, încarcerat pentru un noian de infracțiuni rutiere
Elevii suceveni care s-au calificat la Olimpiada Națională de Științe socio-umane Etapa națională se va desfășura la Brașov în perioada 22-26 aprilie 2019 8 apr. • Actualitate Elevii suceveni care s-au calificat la Olimpiada Națională de Științe socio-umane 8 apr. • Actualitate Elevii suceveni care s-au calificat la Olimpiada Națională de Științe socio-umane
Șofer aflat aproape de limita comei alcoolice, tras pe dreapta de poliție Șofer aflat aproape de limita comei alcoolice, tras pe dreapta de poliție 8 apr. • Actualitate Șofer aflat aproape de limita comei alcoolice, tras pe dreapta de poliție 8 apr. • Actualitate Șofer aflat aproape de limita comei alcoolice, tras pe dreapta de poliție
S-a urcat la volan, deși nu are permis, și a intrat cu mașina în gard bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie auto 8 apr. • Actualitate S-a urcat la volan, deși nu are permis, și a intrat cu mașina în gard 8 apr. • Actualitate S-a urcat la volan, deși nu are permis, și a intrat cu mașina în gard
Prins la volanul unei mașini, deși avea permisul suspendat, după ce a gonit cu 110 km/h în localitate Prins la volanul unei mașini, deși avea permisul suspendat, după ce a gonit cu 110 km/h în localitate 8 apr. • Actualitate Prins la volanul unei mașini, deși avea permisul suspendat, după ce a gonit cu 110 km/h în localitate 8 apr. • Actualitate Prins la volanul unei mașini, deși avea permisul suspendat, după ce a gonit cu 110 km/h în localitate
Strada Dragoș Vodă, refăcută în totalitate Strada Dragoș Vodă, din centrul Sucevei, refăcută în totalitate 8 apr. • Actualitate Strada Dragoș Vodă, refăcută în totalitate 8 apr. • Actualitate Strada Dragoș Vodă, refăcută în totalitate
Gîrbovan (UNJR): Tăcerea procurorilor și asociațiilor în scandalul Augustin Lazăr este asurzitoare 8 apr. • Național Gîrbovan (UNJR): Tăcerea procurorilor și asociațiilor în scandalul Augustin Lazăr este asurzitoare Președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan, acuză procurorii din subordinea procurorului general, dar și asociațiile care până acum au clamat valori… 8 apr. • Național Gîrbovan (UNJR): Tăcerea procurorilor și asociațiilor în scandalul Augustin Lazăr este asurzitoare
Medicii au confirmat un nou deces cauzat de gripă. Bilanțul morților a ajuns la 193 8 apr. • Național Medicii au confirmat un nou deces cauzat de gripă. Bilanțul morților a ajuns la 193 Medicii au confirmat un nou deces cauzat de virusul gripal, fiind vorba de o femeie în vârstă de 61 de ani din județul Cluj. Numărul total al deceselor de la… 8 apr. • Național Medicii au confirmat un nou deces cauzat de gripă. Bilanțul morților a ajuns la 193
Iohannis, mesaj de Ziua Romilor: E un prilej bun de a condamna ferm manifestările rasiste 8 apr. • Național Iohannis, mesaj de Ziua Romilor: E un prilej bun de a condamna ferm manifestările rasiste Președintele Klaus Iohannis a transmis, luni, un mesaj cu prilejul Zilei etniei romilor și Zilei Internaționale a romilor, precizând că este o ocazie de a condamna ferm manifestările rasiste și… 8 apr. • Național Iohannis, mesaj de Ziua Romilor: E un prilej bun de a condamna ferm manifestările rasiste
Sorina Pintea, nemulțumită după un control la Spitalul de Urgență Constanța: Dezastru, mizerie 8 apr. • Național Sorina Pintea, nemulțumită după un control la Spitalul de Urgență Constanța: Dezastru, mizerie Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a dispus măsuri imediate, după ce duminică noaptea, a făcut un control inopinat la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Constanța.… 8 apr. • Național Sorina Pintea, nemulțumită după un control la Spitalul de Urgență Constanța: Dezastru, mizerie
O familie din Iaslovăț are nevoie de ajutor, după ce și-a pierdut gospodăria într-un incendiu O familie din Iaslovăț are nevoie de ajutor, după ce și-a pierdut gospodăria într-un incendiu 8 apr. • Actualitate O familie din Iaslovăț are nevoie de ajutor, după ce și-a pierdut gospodăria într-un incendiu 8 apr. • Actualitate O familie din Iaslovăț are nevoie de ajutor, după ce și-a pierdut gospodăria într-un incendiu
Trei migranți africani, depistați la frontiera româno-ucraineană Trei migranți africani, depistați la frontiera româno-ucraineană 8 apr. • Actualitate Trei migranți africani, depistați la frontiera româno-ucraineană 8 apr. • Actualitate Trei migranți africani, depistați la frontiera româno-ucraineană
„Un orar de formă” „Un orar de formă” 8 apr. • Presa veche „Un orar de formă” 8 apr. • Presa veche „Un orar de formă”
DEUTSCHLAND ÜBER ALLES! 8 apr. • Colțul condeierului DEUTSCHLAND ÜBER ALLES! De regulă, se citează doar primul vers, după care urmează o precizare esențială: „in der Welt”. Încă de pe vremea împăratului Francisc II (pentru ziua de naștere a căruia fusese compus imnul) Germania își definea ambițiile precizând limpede: nu oricum… 8 apr. • Colțul condeierului DEUTSCHLAND ÜBER ALLES!
Din rău în mai rău 8 apr. • Fotbal pe pâine Din rău în mai rău Dacă în textul precedent, poate cel mai scurt de când scriu la această rubrică (din motive de spațiu, nu altceva), îl criticam pe Mangia că nu aduce nici un plus echipei sale, în weekend mi-a apărut pe radar un antrenor… 8 apr. • Fotbal pe pâine Din rău în mai rău
Două gospodării au fost afectate de un puternic incendiu la Boroaia Din cauza vântului puternic, flăcarile s-au extins la două gospodarii, făcând pagube de peste 35.000 de lei 8 apr. • Actualitate Două gospodării au fost afectate de un puternic incendiu la Boroaia 8 apr. • Actualitate Două gospodării au fost afectate de un puternic incendiu la Boroaia
Tânără grav rănită, după ce un șofer neatent a intrat cu mașina pe acostamentul drumului 8 apr. • Actualitate Tânără grav rănită, după ce un șofer neatent a intrat cu mașina pe acostamentul drumului O tânără de 22 de ani din Gura Humorului a fost accidentată grav, după ce șoferul unui autoturism nu a observat o altă mașină oprită pe acostamentul drumului, din portbagajul… 8 apr. • Actualitate Tânără grav rănită, după ce un șofer neatent a intrat cu mașina pe acostamentul drumului
Tânăr șofer, reținut pentru 24 de ore după ce a fost prins fără permis la volan Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava 8 apr. • Actualitate Tânăr șofer, reținut pentru 24 de ore după ce a fost prins fără permis la volan 8 apr. • Actualitate Tânăr șofer, reținut pentru 24 de ore după ce a fost prins fără permis la volan
Program de prevenire a delicvenței juvenile, a victimizării minorilor și prevenirii violenței în școli Dezbatere pe tema prevenirii violenței și protejării copiilor, împreună cu părinții acestora 8 apr. • Actualitate Program de prevenire a delicvenței juvenile, a victimizării minorilor și prevenirii violenței în școli 8 apr. • Actualitate Program de prevenire a delicvenței juvenile, a victimizării minorilor și prevenirii violenței în școli
CSU Suceava a cedat în fața Bacăului la debutul în play-out CSU Suceava a pierdut primul meci din play-out 8 apr. • Alte sporturi CSU Suceava a cedat în fața Bacăului la debutul în play-out 8 apr. • Alte sporturi CSU Suceava a cedat în fața Bacăului la debutul în play-out
Înfrângere categorică pe teren propriu pentru Șomuz 8 apr. • Alte sporturi Înfrângere categorică pe teren propriu pentru Șomuz Meci de coșmar pentru Șomuz Fălticeni în etapa a XXI-a a Ligii a III-a. Gruparea pregătită de Geo Stanca a cedat cu scorul de 5-0, pe stadionul Tineretului, confruntarea cu Sporting Liești, și nu reușește… 8 apr. • Alte sporturi Înfrângere categorică pe teren propriu pentru Șomuz
Bucovina Rădăuți câștigă și își consolidează poziția a treia în clasament Rădăuțenii exultă după golul marcat de Ionesi. Foto Cristian Plosceac 8 apr. • Alte sporturi Bucovina Rădăuți câștigă și își consolidează poziția a treia în clasament 8 apr. • Alte sporturi Bucovina Rădăuți câștigă și își consolidează poziția a treia în clasament
Semieșecul de pe teren propriu cu KSE Târgu Secuiesc i-a fost fatal antrenorului Selim Benachour Ionuț Artenie a marcat golul egalizator al Forestei. Foto Costi Solovastru 8 apr. • Alte sporturi Semieșecul de pe teren propriu cu KSE Târgu Secuiesc i-a fost fatal antrenorului Selim Benachour 8 apr. • Alte sporturi Semieșecul de pe teren propriu cu KSE Târgu Secuiesc i-a fost fatal antrenorului Selim Benachour
Viitorul Liteni a scăpat în câștigătoare Meciul dintre LPS Suceava și ASA Rarău s-a încheiat nedecis 8 apr. • Alte sporturi Viitorul Liteni a scăpat în câștigătoare 8 apr. • Alte sporturi Viitorul Liteni a scăpat în câștigătoare
Railex se impune în disputa cu Trecătorul și urcă pe 2 Ecuator și Vigo au oferit un joc spectaculos, cu 9 goluri 8 apr. • Alte sporturi Railex se impune în disputa cu Trecătorul și urcă pe 2 8 apr. • Alte sporturi Railex se impune în disputa cu Trecătorul și urcă pe 2
Piciorul amputat al unui tânăr, transportat de polițiști în portbagajul Logan-ului Tânărul care a suferit cumplita amputație a fost salvat de medici 8 apr. • Actualitate Piciorul amputat al unui tânăr, transportat de polițiști în portbagajul Logan-ului 8 apr. • Actualitate Piciorul amputat al unui tânăr, transportat de polițiști în portbagajul Logan-ului
Locuința unei bătrâne, mistuită de foc Focul a fost destul de violent 8 apr. • Actualitate Locuința unei bătrâne, mistuită de foc 8 apr. • Actualitate Locuința unei bătrâne, mistuită de foc
O mașină cu folii pe geamuri, care transporta o cantitate mare de țigări, abandonată de șoferul urmărit de polițiști Aproape 12.000 de pachete de țigări erau transportate în autoturismul Audi 8 apr. • Actualitate O mașină cu folii pe geamuri, care transporta o cantitate mare de țigări, abandonată de șoferul urmărit de polițiști 8 apr. • Actualitate O mașină cu folii pe geamuri, care transporta o cantitate mare de țigări, abandonată de șoferul urmărit de polițiști
Mai mulți suceveni au găsit pe stradă bancnote de 200 de lei Banii au fost găsiți pe jos 8 apr. • Actualitate Mai mulți suceveni au găsit pe stradă bancnote de 200 de lei 8 apr. • Actualitate Mai mulți suceveni au găsit pe stradă bancnote de 200 de lei
Șofer beat, prins de radar cu 117 km/h, în municipiul Suceava 8 apr. • Actualitate Șofer beat, prins de radar cu 117 km/h, în municipiul Suceava Un echipaj al Biroului Rutier Suceava care acționa în miez de noapte în municipiul Suceava a înregistrat o mașină cu viteza de 117 kilometri la oră, ulterior stabilindu-se și faptul că tânărul de la volan… 8 apr. • Actualitate Șofer beat, prins de radar cu 117 km/h, în municipiul Suceava
Pește expirat sau fără acte, confiscat din piețe din Suceava și Câmpulung 8 apr. • Actualitate Pește expirat sau fără acte, confiscat din piețe din Suceava și Câmpulung Polițiști și inspectori ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, care au acționat în echipaje mixte, au desfășurat zilele trecute peste 30 de controale la unități economice și… 8 apr. • Actualitate Pește expirat sau fără acte, confiscat din piețe din Suceava și Câmpulung
Trofeul Festivalului-Concurs Național „Buna Vestire”, câștigat de Corala „Universitas” din Iași Corala Universitas, câșigătoarea Trofeului "Buna Vestire" 8 apr. • Actualitate Trofeul Festivalului-Concurs Național „Buna Vestire”, câștigat de Corala „Universitas” din Iași 8 apr. • Actualitate Trofeul Festivalului-Concurs Național „Buna Vestire”, câștigat de Corala „Universitas” din Iași
„Târgul de vise al iepurașului”, ediția a VI-a, la Câmpulung Moldovenesc „Târgul de vise al iepurașului”, ediția a VI-a, la Câmpulung Moldovenesc 8 apr. • Actualitate „Târgul de vise al iepurașului”, ediția a VI-a, la Câmpulung Moldovenesc 8 apr. • Actualitate „Târgul de vise al iepurașului”, ediția a VI-a, la Câmpulung Moldovenesc
Spitalul de Urgență Suceava, decorat de președintele României cu ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava 8 apr. • Actualitate Spitalul de Urgență Suceava, decorat de președintele României cu ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler 8 apr. • Actualitate Spitalul de Urgență Suceava, decorat de președintele României cu ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler
O genă mutantă care provoacă o boală extrem de rară este întâlnită doar la pacienții originari din comuna Todirești Investigații la Todirești pentru depistarea genei mutante. Foto: Cecilia Rîpan 8 apr. • Actualitate O genă mutantă care provoacă o boală extrem de rară este întâlnită doar la pacienții originari din comuna Todirești 8 apr. • Actualitate O genă mutantă care provoacă o boală extrem de rară este întâlnită doar la pacienții originari din comuna Todirești
Fumatul, alcoolul, alimentația nesănătoasă și activitatea fizică scăzută, principalii factori care îi îmbolnăvesc pe români și îi ucid prematur Grafic mortalitate prevenibilă 8 apr. • Actualitate Fumatul, alcoolul, alimentația nesănătoasă și activitatea fizică scăzută, principalii factori care îi îmbolnăvesc pe români și îi ucid prematur 8 apr. • Actualitate Fumatul, alcoolul, alimentația nesănătoasă și activitatea fizică scăzută, principalii factori care îi îmbolnăvesc pe români și îi ucid prematur
Cadariu: PSD dă 50 de milioane de euro partidelor politice, însă nu găsește 7,8 milioane de euro pentru a subvenționa lemnul de foc necesar populației Senatorul PNL de Suceava, Daniel Constantin Cadariu 8 apr. • Politic Cadariu: PSD dă 50 de milioane de euro partidelor politice, însă nu găsește 7,8 milioane de euro pentru a subvenționa lemnul de foc necesar populației 8 apr. • Politic Cadariu: PSD dă 50 de milioane de euro partidelor politice, însă nu găsește 7,8 milioane de euro pentru a subvenționa lemnul de foc necesar populației
„Pădurea de Mâine” a mai crescut cu 6.160 de puieți de arbori, plantați la Arbore Voluntari de toate vârstele au participat la împădurirea a 1,3 hectare de teren forestier, la Clit - Arbore. Foto: Ema Motrescu 8 apr. • Actualitate „Pădurea de Mâine” a mai crescut cu 6.160 de puieți de arbori, plantați la Arbore 8 apr. • Actualitate „Pădurea de Mâine” a mai crescut cu 6.160 de puieți de arbori, plantați la Arbore
Ambasadorul Elveției vine la Suceava pentru a vedea ce s-a făcut din finanțarea de 9,85 de milioane de franci elvețieni Autoutilitara electrică cumpărată din fonduri elvețiene, folosită la îngrijirea spațiilor verzi 8 apr. • Actualitate Ambasadorul Elveției vine la Suceava pentru a vedea ce s-a făcut din finanțarea de 9,85 de milioane de franci elvețieni 8 apr. • Actualitate Ambasadorul Elveției vine la Suceava pentru a vedea ce s-a făcut din finanțarea de 9,85 de milioane de franci elvețieni
4.300 de apartamente din Suceava vor fi reabilitate termic cu fonduri guvernamentale Ion Lungu, primarul Sucevei 8 apr. • Actualitate 4.300 de apartamente din Suceava vor fi reabilitate termic cu fonduri guvernamentale 8 apr. • Actualitate 4.300 de apartamente din Suceava vor fi reabilitate termic cu fonduri guvernamentale
Taina Sfântului Maslu și vindecarea omului Taina Sfântului Maslu și vindecarea omului 8 apr. • Religie Taina Sfântului Maslu și vindecarea omului 8 apr. • Religie Taina Sfântului Maslu și vindecarea omului
Un urs care a terorizat oamenii din două comune din Bistrița-Năsăud, căutat pentru a fi împușcat 8 apr. • Național Un urs care a terorizat oamenii din două comune din Bistrița-Năsăud, căutat pentru a fi împușcat Localnicii din două comune din Bistrița-Năsăud sunt terorizați de mai bine de o săptămână de un urs bătrân care le atacă noaptea gospodăriile, informează MEDIAFAX.… 8 apr. • Național Un urs care a terorizat oamenii din două comune din Bistrița-Năsăud, căutat pentru a fi împușcat
Peste 130 de kilograme de droguri, găsite pe litoral în două zile 8 apr. • Național Peste 130 de kilograme de droguri, găsite pe litoral în două zile Polițiștii și jandarmii, sub coordonarea DIICOT, au găsit și ridicat, vineri și sâmbătă, peste 130 de kilograme de droguri pe plajele de pe litoralul românesc, anunță Poliția Română, citată de… 8 apr. • Național Peste 130 de kilograme de droguri, găsite pe litoral în două zile
Poliția cumpără căciuli din blană naturală și mănuși din piele în valoare de peste 6,5 mil. lei 8 apr. • Național Poliția cumpără căciuli din blană naturală și mănuși din piele în valoare de peste 6,5 mil. lei Inspectoratul General al Poliției Române cumpără căciuli din blană naturală și mănuși din piele, componente ale uniformei de poliție, informează MEDIAFAX. Valoarea totală este estimată… 8 apr. • Național Poliția cumpără căciuli din blană naturală și mănuși din piele în valoare de peste 6,5 mil. lei