Fonduri nerambursabile

Ambasadorul Elveției vine la Suceava pentru a vedea ce s-a făcut din finanțarea de 9,85 de milioane de franci elvețieni

Autoutilitara electrică cumpărată din fonduri elvețiene, folosită la îngrijirea spațiilor verzi

La începutul lunii mai, municipiul Suceava va găzdui o delegație oficială din care vor face parte reprezentanți ai Guvernului României dar și oficiali ai Confederației Elvețiene, în cadrul unui eveniment de marcare a finalului proiectelor finanțate din fonduri elvețiene.
„În data de 7 mai vom încheia proiectul cu finanțare elvețiană și vom avea onoarea de a-l primi la Suceava pe Excelența Sa, ambasadorul agreat al Confederației Elvețiene la București, Arthur Mattli.
De asemenea, vor fi prezenți reprezentanți ai Guvernului, precum ministrul secretar de stat Sirma Caraiman și alte persoane din Ministerul de Finanțe și Ministerul Dezvoltării, care s-au ocupat de implementarea finanțărilor externe.
Suntem în faza de finalizare a proiectelor care au beneficiat de finanțare elvețiană – introducerea iluminatului de tip LED în școli din economiile făcute la implementarea celorlalte proiecte cu fonduri elvețiene, la fel ca și cele 5 autobuze electrice achiziționate, care urmează să ajungă pe 19 aprilie”, a anunțat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Cel mai mare proiect implementat la Suceava pe fonduri elvețiene a fost cel de modernizare a iluminatului public, prin înlocuirea lămpilor clasice cu altele economice și eficiente, de tip LED. Tot din fonduri elvețiene s-a creat în Suceava cea mai amplă rețea din țară de încărcare a mașinilor electrice, municipalitatea dotându-se cu autoturisme electrice, autoutilitare electrice dar și cu biciclete electrice.
Evenimentul din data de 7 mai 2019 reprezintă ultima etapă a proiectului prin care municipalitatea suceveană a beneficiat de 9.852.062 franci elvețieni – echivalentul a 8,8 milioane de euro, rezultatul acestor finanțări urmând să fie prezentat celor din delegația oficială.

Recomandări

Gheorghe Șoldan începe cel mai mare proiect de modernizare a drumurilor din istoria Consiliului Județean Suceava, de 85 de milioane de euro

Undă verde pentru întreg drumul expres Suceava – Siret: CNAIR a câștigat ultimele contestații pentru lotul 3, Bălcăuți – Siret

Gheorghe Șoldan a inițiat două proiecte pentru investiții de peste 184 de milioane de lei în refacerea drumurilor afectate de calamitățile din Broșteni

O delegație a PSD Suceava din care au făcut parte 29 de primari a efectuat o vizită oficială la Parlamentul European

Primarul din Șcheia, Cristinel Burac, anunță investiții de peste 36 de milioane de lei în comună, cu alocări substanțiale pentru drumuri și utilități publice