Premiul la Loto nu a fost câștigat duminică, suma pusă în joc va fi reportată 31 ian. • Național Premiul la Loto nu a fost câștigat duminică, suma pusă în joc va fi reportată Premiul de peste 520.000 de euro, pus în joc la tragerea 6/49 de duminică la categoria I, nu a fost câștigat astfel că suma de 2.183.668,80 de lei va fi… 31 ian. • Național Premiul la Loto nu a fost câștigat duminică, suma pusă în joc va fi reportată
Franța câștigat Campionatul European de handbal masculin 31 ian. • Național Franța câștigat Campionatul European de handbal masculin Reprezentativa de handbal masculin a Franței a câștigat Campionatul European din Austria, impunându-se, duminică, la Viena, cu scorul de 25-21 (12-12), în finala cu Croația. Franța este prima națiune care a reușit să câștige consecutiv… 31 ian. • Național Franța câștigat Campionatul European de handbal masculin
Funeriu: Noua lege a educației s-ar putea aplica de la începutul anului școlar 2010-2011 31 ian. • Național Funeriu: Noua lege a educației s-ar putea aplica de la începutul anului școlar 2010-2011 Ministrul Educației, Daniel Funeriu, a declarat, duminică, la Pitești, că dacă Parlamentul se va mobiliza noua lege a educației va putea fi aplicată de la… 31 ian. • Național Funeriu: Noua lege a educației s-ar putea aplica de la începutul anului școlar 2010-2011
Funeriu a deschis Olimpiada Națională de Chimie, amintindu-și că a fost și el la competiție în ’86 31 ian. • Național Funeriu a deschis Olimpiada Națională de Chimie, amintindu-și că a fost și el la competiție în ’86 Ministrul Educației, Daniel Funeriu, a deschis, duminică, cea de-a 44-a ediție a Olimpiadei Naționale de Chimie, la Pitești, unde și-a amintit că și el a… 31 ian. • Național Funeriu a deschis Olimpiada Națională de Chimie, amintindu-și că a fost și el la competiție în ’86
Șapte răniți în Ungaria, într-un accident în care a fost implicat și un microbuz românesc 31 ian. • Național Șapte răniți în Ungaria, într-un accident în care a fost implicat și un microbuz românesc Șapte persoane au fost rănite, dintre care trei grav, după ce un autoturism a intrat în coliziune cu un microbuz înmatriculat în România, duminică, în… 31 ian. • Național Șapte răniți în Ungaria, într-un accident în care a fost implicat și un microbuz românesc
Afganistanul are zăcăminte în valoare de o mie de miliarde de dolari, afirmă Hamid Karzai 31 ian. • Național Afganistanul are zăcăminte în valoare de o mie de miliarde de dolari, afirmă Hamid Karzai Afganistanul, una dintre țările cele mai sărace din lume, are în subsolul său resurse petroliere și minerale estimate la o mie de miliarde de dolari, a declarat duminică președintele afgan,… 31 ian. • Național Afganistanul are zăcăminte în valoare de o mie de miliarde de dolari, afirmă Hamid Karzai
Modificări la statutul PSD: Reînființarea funcției de președinte executiv, 19 vicepreședinți 31 ian. • Național Modificări la statutul PSD: Reînființarea funcției de președinte executiv, 19 vicepreședinți Reînființarea funcției de președinte executiv, majorarea numărului de vicepreședinți la 19 și alegerea structurii de conducere centrală pe baza unui vot în bloc pentru candidații… 31 ian. • Național Modificări la statutul PSD: Reînființarea funcției de președinte executiv, 19 vicepreședinți
Concertele lunii februarie 31 ian. • Național Concertele lunii februarie Luna februarie este cea în care scenele din România se dezmorțesc, urmând să se desfășoare tot mai multe concerte, după o lună ianuarie cu prea puține show-uri notabile pentru iubitorii de muzică. Luna februarie este marcată la București nu doar… 31 ian. • Național Concertele lunii februarie
Filtre de poliție pe drumurile din județ, pentru depistarea transporturilor cu țigări de contrabandă 31 ian. • Actualitate Filtre de poliție pe drumurile din județ, pentru depistarea transporturilor cu țigări de contrabandă Principalele drumuri din județ au fost împânzite, la sfârșitul săptămânii trecute, de filtre de poliție, în cadrul unei acțiuni pe linia prevenirii și combaterii traficului… 31 ian. • Actualitate Filtre de poliție pe drumurile din județ, pentru depistarea transporturilor cu țigări de contrabandă
Zeci de discoteci și baruri din județ, scotocite de poliție 31 ian. • Actualitate Zeci de discoteci și baruri din județ, scotocite de poliție Zeci de discoteci și baruri din județ au fost verificate de poliție, sâmbătă seară, în cadrul unei acțiuni de amploare desfășurată la nivelul județului. Acțiunea a vizat prevenirea faptelor antisociale și s-a desfășurat între orele… 31 ian. • Actualitate Zeci de discoteci și baruri din județ, scotocite de poliție
Ponta și-a publicat propunerile privind reforma PSD și anunță că nu va candida la șefia partidului 31 ian. • Național Ponta și-a publicat propunerile privind reforma PSD și anunță că nu va candida la șefia partidului Liderul PSD Victor Ponta anunță că nu va candida la șefia formațiunii și face publice o serie de propuneri de reformare a partidului, între care… 31 ian. • Național Ponta și-a publicat propunerile privind reforma PSD și anunță că nu va candida la șefia partidului
Un adolescent român a fost înjunghiat mortal în orașul italian Torino 31 ian. • Național Un adolescent român a fost înjunghiat mortal în orașul italian Torino Un adolescent român în vârstă de 15 ani a fost înjunghiat mortal, sâmbătă seara, pe un bulevard din orașul italian Torino (nord), în cursul unei altercații cu alt român, informează… 31 ian. • Național Un adolescent român a fost înjunghiat mortal în orașul italian Torino
Doi agenți de pază ai unui club ieșean, la spital după ce au fost împușcați de un cetățean israelian 31 ian. • Național Doi agenți de pază ai unui club ieșean, la spital după ce au fost împușcați de un cetățean israelian Doi agenți de pază dintr-un club din Iași au fost grav răniți, în noaptea de sâmbătă spre duminică, fiind internați în spital, după ce au… 31 ian. • Național Doi agenți de pază ai unui club ieșean, la spital după ce au fost împușcați de un cetățean israelian
PSA Peugeot Citroen va rechema până la 100.000 de mașini cu defecte la pedala de accelerație 31 ian. • Național PSA Peugeot Citroen va rechema până la 100.000 de mașini cu defecte la pedala de accelerație Constructorul auto francez PSA Peugeot Citroen a anunțat că va rechema pentru reparații până la 100.000 de automobile din cauza unei defecțiuni la pedala de accelerație asemănătoare problemei mașinilor Toyota… 31 ian. • Național PSA Peugeot Citroen va rechema până la 100.000 de mașini cu defecte la pedala de accelerație
Avertizare de cod galben de ninsori pentru Sud-Estul țării, începând de luni 31 ian. • Național Avertizare de cod galben de ninsori pentru Sud-Estul țării, începând de luni Meteorologii au emis, duminică, o atenționare de cod galben, fiind așteptate ninsori în perioada 1 februarie, ora 15.00 – 2 februarie, ora 3.00, în județele Galați, Brăila, Tulcea, Constanța, Călărași… 31 ian. • Național Avertizare de cod galben de ninsori pentru Sud-Estul țării, începând de luni
Doi misionari americani au murit în România 31 ian. • Național Doi misionari americani au murit în România Doi misionari ai Bisericii Jesus Christ of Latter-day Saints din Statele Unite, care serveau în România, au murit asfixiați în apartamentul lor, vineri seara, relatează ABC 4 News Starețul McKay Choy Burrows (20 de ani),… 31 ian. • Național Doi misionari americani au murit în România
Operatorul rețelei Zapp va derula un program de plecări voluntare din companie 31 ian. • Național Operatorul rețelei Zapp va derula un program de plecări voluntare din companie Telemobil, operatorul rețelei Zapp, va derula un program de plecări voluntare, angajații care părăsesc compania urmând să primească o remunerație financiară, inclusiv asigurare medicală pe șase luni, consultanță în domeniul… 31 ian. • Național Operatorul rețelei Zapp va derula un program de plecări voluntare din companie
Româncă, suspectată în spargeri comise în urmă cu un deceniu, a fost arestată la Londra 31 ian. • Național Româncă, suspectată în spargeri comise în urmă cu un deceniu, a fost arestată la Londra O română, bănuită că a fost implicată, în urmă cu un deceniu, în furturi de bani și bijuterii din proprietăți situate în South Tyneside, a… 31 ian. • Național Româncă, suspectată în spargeri comise în urmă cu un deceniu, a fost arestată la Londra
Roger Federer a câștigat Australian Open 31 ian. • Național Roger Federer a câștigat Australian Open Tenismanul elvețian Roger Federer, cap de serie numărul unu, a câștigat, duminică, Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiției. Federer l-a învins, în finală, cu scorul de 6-3,… 31 ian. • Național Roger Federer a câștigat Australian Open
Monica Iacob Ridzi nu mai candidează pentru conducerea Organizației de Tineret a PDL 31 ian. • Național Monica Iacob Ridzi nu mai candidează pentru conducerea Organizației de Tineret a PDL Deputatul Monica Iacob Ridzi nu intenționează să mai candideze pentru un nou mandat de președinte al Organizației de Tineret a PDL, funcție în care a fost aleasă în februarie 2008,… 31 ian. • Național Monica Iacob Ridzi nu mai candidează pentru conducerea Organizației de Tineret a PDL
GlaxoSmithKline va renunța la 4.000 de angajați, în principal în Europa și SUA 31 ian. • Național GlaxoSmithKline va renunța la 4.000 de angajați, în principal în Europa și SUA Grupul farmaceutic britanic GlaxoSmithKline, prezent și în România, va desființa circa 4.000 de locuri de muncă, în principal în Europa și SUA, măsura făcând parte din eforturile de restructurare a… 31 ian. • Național GlaxoSmithKline va renunța la 4.000 de angajați, în principal în Europa și SUA
Vladimir Voronin crede că România a fost primită în UE deoarece a acceptat bazele americane 31 ian. • Național Vladimir Voronin crede că România a fost primită în UE deoarece a acceptat bazele americane Liderul Partidului Comuniștilor din R.Moldova (PCRM), fostul președinte Vladimir Voronin, a declarat sâmbătă seara, într-o emisiune televizată, că România ar fi fost primită în UE… 31 ian. • Național Vladimir Voronin crede că România a fost primită în UE deoarece a acceptat bazele americane
Trupele internaționale din Afganistan au înregistrat cele mai multe pierderi în ianuarie 31 ian. • Național Trupele internaționale din Afganistan au înregistrat cele mai multe pierderi în ianuarie Patruzeci și patru de militari străini și-au pierdut viața, de la începutul lunii ianuarie, în Afganistan, ceea ce reprezintă cel mai tragic bilanț lunar înregistrat vreodată de la începutul conflictului… 31 ian. • Național Trupele internaționale din Afganistan au înregistrat cele mai multe pierderi în ianuarie
Priorități PNL pentru sesiunea parlamentară:Combaterea crizei, susținerea mediului de afaceri 31 ian. • Național Priorități PNL pentru sesiunea parlamentară:Combaterea crizei, susținerea mediului de afaceri Liderul PNL Călin Popescu Tăriceanu a declarat, duminică, după o discuție cu grupurile parlamentare liberale, că partidul are ca priorități pentru sesiunea parlamentară care începe luni măsuri de combatere a… 31 ian. • Național Priorități PNL pentru sesiunea parlamentară:Combaterea crizei, susținerea mediului de afaceri
Polițiștii au confiscat anul trecut 1,6 tone de droguri, în valoare de peste 160 de milioane de euro 31 ian. • Național Polițiștii au confiscat anul trecut 1,6 tone de droguri, în valoare de peste 160 de milioane de euro Polițiștii români au confiscat 1,6 tone de droguri, anul trecut, când s-a înregistrat și cea mai mare captură de supefiante din România, respectiv a fost… 31 ian. • Național Polițiștii au confiscat anul trecut 1,6 tone de droguri, în valoare de peste 160 de milioane de euro