Liderul Partidului Comuniștilor din R.Moldova (PCRM), fostul președinte Vladimir Voronin, a declarat sâmbătă seara, într-o emisiune televizată, că România ar fi fost primită în UE deoarece a acceptat amplasarea a două baze americane pe teritoriul său, relatează Jurnal de Chișinău, în ediția online.
În opinia lui Voronin, România nu merita să adere la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. „România a fost primită în UE pentru că a acceptat dislocarea a două baze militare americane pe teritoriul său. Ei nu au fost gata de aderare și nu au întrunit condițiile necesare, dar pentru că au acceptat propunerea SUA au ajuns în cele din urmă în UE”, a declarat Voronin, într-o emisiune la postul de televiziune NIT.
În timpul emisiunii, el a criticat din nou politica Alianței pentru Integrare Europeană din R. Moldova față de România, potrivit paginii electronice a postului Europa Liberă. Liderul comunist a denunțat declarațiile președintelui României, Traian Băsescu, și ale ministrului român de Externe, Teodor Baconschi, referitoare la limba vorbită în Republica Moldova, precum și decizia Bucureștiului de a nu semna tratatul de frontieră cu Chișinăul.
În opinia lui Voronin, declarațiile făcute de Traian Băsescu despre o apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană cu sprijinul Bucureștiului ar avea ca scop final „împingerea Moldovei spre unirea cu România”.
În plus, referindu-se la scoaterea sârmei ghimpate de la Prut, Voronin a spus că în acest fel se urmarește nu doar „demontarea frontierei cu România, dar și a hotarului cu NATO”, ceea ce este, în opinia sa, inacceptabil deoarece Republica Moldova este membru al Comunității Statelor Independente (CSI), relatează portalul Știrea Zilei. În acest context, Voronin a spus că PCRM se va plânge la ONU și UE și va informa partenerii din CSI.
„Nu cred că românii fac asta din capul lor, nu cred că Băsescu este un brav marinar care distruge tot în jurul său. Aici este o politică coordonată și îndreptată”, a comentat Voronin la aceeași emisiune, fără a preciza însă cine ar coordona acțiunile României.