Monica Iacob Ridzi nu mai candidează pentru conducerea Organizației de Tineret a PDL



Deputatul Monica Iacob Ridzi nu intenționează să mai candideze pentru un nou mandat de președinte al Organizației de Tineret a PDL, funcție în care a fost aleasă în februarie 2008, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.
În cadrul lucrărilor de sâmbătă, de la Poiava Brașov, ale Colegiului Director Național al Organizației de Tineret a PDL, au participat peste 80 de tineri, precum și europarlamentara Elena Băsescu și ministrul Educației Cercetării și Sportului Daniel Funeriu.
La sfârșitul ședintei, Monica Iacob Ridzi i-a anunțat pe cei prezenți că, la alegerile din acest an, nu intenționează să mai candideze pentru un nou mandat de președinte al Organizației de Tineret a PDL.
Surse din partid au precizat ca motivele acestei decizii țin de faptul că deputata dorește să se ocupe mai mult de problemele personale, fiind în a șaptea lună de sarcină considerată de medici „una cu risc”.
Contactată de agenția MEDIAFAX, Monica Iacob Ridzi a confirmat aceste informații, fără să facă alte declarații.