Racla cu moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, mutată din cauza lucrărilor de restaurare

Racla cu moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, mutată în clisarniță

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a anunțat luni că racla cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, protectorul orașului, a fost mutată.

Măsura a fost luată pentru protejarea credincioșilor care vin să se roage la sfintele moaște, în condițiile în care în incinta mănăstirii se desfășoară numeroase lucrări, care impun restricții de acces.

”Având în vedere începerea lucrărilor de restaurare și consolidare la corpul de clădire ce include chilii și paraclisul Mănăstirii <Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava> – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, racla cu moaștele Sfântului Mare Mucenic este mutată în clisarnița pe zidurile căreia sunt ilustrate scene din timpul martiriului său, toate slujbele religioase urmând să fie săvârșite pe scena amenajată în proximitatea turnului clopotniță”, este anunțul Arhiepiscopiei.

Clisarnița din incinta Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” este inclusă pe lista monumentelor istorice din Bucovina.

Racla cu moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, mutată din cauza lucrărilor de restaurare
Racla cu moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, mutată din cauza lucrărilor de restaurare
Racla cu moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, mutată din cauza lucrărilor de restaurare
Racla cu moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, mutată din cauza lucrărilor de restaurare
Racla cu moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, mutată din cauza lucrărilor de restaurare
Racla cu moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, mutată din cauza lucrărilor de restaurare
Racla cu moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, mutată din cauza lucrărilor de restaurare
Racla cu moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, mutată din cauza lucrărilor de restaurare
Racla cu moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, mutată în clisarniță
Racla cu moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, mutată în clisarniță

Recomandări

Calea Sfinților– Procesiune cu Moaștele Sfinților Mucenici Epictet și Astion de sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie în Municipiul Fălticeni

La Suceava a avut loc Simpozionul Național „Mitropolia Moldovei. 625 de ani: istorie, credință, artă și cultură”

Bogdana – vatra spiritualității Mușatinilor – și-a prăznuit ocrotitorul, Sfântul Leontie, Episcop de Rădăuți

Credincioșii au stat la cozi imense pentru a se închina la racla cu Moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava