Fotbal sub titulatura ”Cupa Prieteniei”, dar și diferite activități de divertisment au fost organizate în localitatea franceză Montmorillon, oraș înfrățit cu Putna, la care au participat și mai mulți copii de la Academia Mihai Roman.
La competiția care este la ediția a II-a și care s-a derulat în perioada 29 iunie – 6 iulie au participat patru formații: Academia Mihai Roman (care grupează copii din zona Putna – Vicovu de Sus), UES Montmorillon, FC Zagarangea (comuna din Republica Moldova înfrățită cu Putna din 2023) și FC Khotyn, din Ucraina.
Sunt aceleași echipe care au participat la prima ediție a turneului internaţional de fotbal U16 în iulie 2025, la Putna.
Găzduiți de familii din Franța și cu un program zilnic de activități diverse (vizitarea orașului Montmorillon și a parcului tematic Futuroscope, plimbare în natură și relaxare la zone de agrement), tinerii au avut parte de o primire călduroasă datorită implicării primăriei din Montmorillon, a Comitetului de Înfrățire și a clubului de fotbal local.
Turneul a fost câștigat de echipa din Republica Moldova, urmată pe locul doi de echipa gazdă, celelalte două locuri fiind ocupate în ordine de Academia Mihai Roman și FC Khotyn.

“Ne bucurăm că am putut fi parte din acest proiect care demonstrează încă o dată că fotbalul, și sportul în general, unește. Chiar dacă au fost patru țări diferite, pe terenul de fotbal s-a vorbit aceeași limbă, și mai important decât clasamentul competiției este experiența trăită de către tinerii noștri pe toată durata sejurului nostru la Montmorillon, din punct de vedere sportiv și uman.
Noi, ce de la Academia Mihai Roman, ne dorim să participăm la cât mai multe competiții internaționale care ne permit să ne confruntăm cu un alt stil de fotbal, să creăm legături și să ne inspirăm din ce există peste hotare.
Mulțumim tuturor persoanelor care s-au implicat pentru organizarea acestui moment de ospitalitate și prietenie”, a arătat profesorul Dimitrie Biru, antrenor la Academia Mihai Roman.






