Competiție

Ziua Mondială a tenisului de masă se sărbătorește și în județ prin mai multe turnee

Ziua mondială a tenisului de masă va fi sărbătorită și la Suceava
Ziua mondială a tenisului de masă va fi sărbătorită și la Suceava

În această săptămână, în toată România se sărbătorește Ziua Mondială a tenisului de masă, prin 162 de turnee organizate în toată țara la care sunt așteptați peste 6500 de participanți activi de toate vârstele. Ca de fiecare dată, municipiul și județul Suceava fac parte din aceste proiecte organizate la nivel național și chiar internațional, prin turnee ce vor avea loc în patru localități, în municipiul Suceava, în Salcea, Fălticeni și Vatra Dornei. În municipiul Suceava se sărbătorește pentru al doilea an prin trei turnee ce vor avea loc la sala de sport a Colegiului Național „Ștefan cel Mare”. Competiția este organizată sub egida ITTF (Federația Internațională a tenisului de masă), prin AmaTur România, organizator local fiind Asociația Sportivă „Ștefan cel Mare” Suceava, coordonată de profesorul Adrian Cojocaru. Astăzi, începând cu ora 17.30 se va da startul competiției de dublu, iar mâine, de la ora 9.30, vor începe celelalte două turnee, unul la simplu pentru categoriile începători, avansați, open și elite, dar și unul dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani, unde vor fi două categorii.
„Și de această dată încercăm să oferim aceleași condiții foarte bune pe care le-am avut și la turneul de anul trecut, dar și la toate competițiile pe care le organizăm. Încercăm astfel să încurajăm și să atragem cât mai mulți iubitori ai tenisului. Vom pune la dispoziția participanților 12 mese competitive, aprobate în competițiile Federației Internaționale. În mod normal, Ziua Mondială a tenisului de masă a fost pe 6 aprilie, dar forul internațional a aprobat decalarea turneelor pentru România din cauza Sărbătorilor Pascale. Sperăm ca și-n acest an, România să fie pe locul I la numărul de participanți, la nivel mondial, așa cum s-a întâmplat și anul trecut”, a declarat organizatorul competițiilor de la Suceava, profesorul Adrian Cojocaru, președintele Asociației Sportive „Ștefan cel Mare” Suceava. Înscrierile se fac pe site-ul www.tenisdemasa.rosau la sala de sport a Colegiului Național „Ștefan cel Mare”, până la începerea competițiilor.
La premiere, sportivii de pe podium vor primi medalii de la AmaTur România, dar și cupe și tricouri personalizate din partea Direcției Județene de Sport și Tineret.
Anul trecut, în competiția de la Suceava au participat 50 de iubitori ai tenisului, la nivel național fiind 3500 de participanți, cel mai mare număr de participanți din țările ce au participat la acest proiect.

Recomandări

„Vara Ștefaniștilor”, ediția a IX-a, școala de vară care unește generațiile de elevi ai Colegiului Național „Ștefan cel Mare”

Eleva Rebeca Ungureanu, de la Colegiul „Ștefan cel Mare”, a obținut premiul special la Olimpiada Internațională de Biologie din Lituania

Eleva Rebeca Ungureanu, de la Colegiul „Ștefan cel Mare”, a obținut premiu special la Olimpiada Internațională de Biologie din Lituania
Eleva Rebeca Ungureanu, de la Colegiul „Ștefan cel Mare”, a obținut premiu special la Olimpiada Internațională de Biologie din Lituania

Tineri șahiști, premiați la cea de-a III-a ediție a turneului „Șah la Parc”, organizat la Câmpulung Moldovenesc

CJ Suceava a aprobat finanțare și pentru echipa de rugby feminin înscrisă în campionat, o premieră în județ