Un șofer a rămas încarcerat după un accident între un autoturism și o autoutilitară

Accidentul de la ieșirea din municipiul Suceava

Un șofer a rămas încarcerat după ce mașina pe care o conducea a fost implicată într-un accident care a avut loc miercuri, la amiază, la ieșirea din municipiul Suceava, spre Plopeni.
S-au ciocnit un autoturism și o autoutilitară, iar în cele două mașini se aflau doar șoferii.
Autoutilitara a ieșit în afara părții carosabile, iar șoferul a rămas încarcerat, în stare de inconștiență. A fost extras de către pompierii militari și predat echipajului de la ambulanță.
Celălalt șofer era conștient și cooperant și era monitorizat de către cel de-al doilea echipaj medical.
Ambele victime au fost stabilizate și vor fi transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava.
Intervin pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare, cu sprijinul a două echipaje SAJ.

Recomandări

Un șofer din Suceava, om în toată firea, a urmărit un copil pe trotinetă electrică și l-ar fi acroșat intenționat

Un sucevean care conducea un autotren cu 700 de butelii, rănit într-un grav accident de pe E 85, la Săbăoani – Neamț

Bărbatul rănit la stația de sortare din Dornișoara și-a pierdut brațul, dar viața i-a fost salvată de medici

La Dornișoara, un bărbat a suferit o amputație parțială de braț și a fost preluat de un elicopter SMURD