Cercetări poliție

Un scandal între vecini a degenerat în atac cu furca și capete sparte

Constantin Galan, după confruntarea cu vecinii
Constantin Galan, după confruntarea cu vecinii

Un conflict mai vechi dintre două familii a degenerat în acte de violență destul de grave, un bărbat alegându-se cu o rană serioasă la cap, care a necesitat mai multe copci, dar și cu alte leziuni, după ce ar fi fost lovit cu o furcă. Agresiunea s-a petrecut duminică, în jurul orei 15.00, în satul Corocăiești, comuna Verești. Cel puțin în primă fază, polițiștii ajunși la fața locului au aplicat 5 amenzi, la Legea 61/1991, privind tulburarea ordinii și liniștii publice.
Parte din scandalul violent a fost filmat de Constantin Galan, bărbatul care a suferit mai multe leziuni vizibile, după cum se poate vedea și în fotografie.
Pe scurt, între Constantin Galan și vecinul Iulian Apăvăloaie, fiica și ginerele său este un conflict mai vechi. Printre altele, primul a reclamat că vecinii din spatele casei sale au ridicat o construcție fără autorizație, depunând în acest sens plângeri la Primăria Verești și la Inspectoratul de Stat în Construcții.
Pe fondul conflictului mai vechi, duminică s-a ajuns la violențe. Pe imaginile de la fața locului se vede cum un bărbat se îndreaptă cu furca spre Constantin Galan, după care se aude zgomotul unei lovituri.
”Am fost agresat grav, am copci în cap și o mână în ghips, am fost spart cu furca. M-am adresat Medicinei Legale, îmi voi scoate certificat medico-legal și voi merge mai departe, solicit poliției să trateze serios acest caz”, a declarat Constantin Galan. Acesta spune că alte episoade violente din trecut nu s-au concretizat în anchete penale tot pentru că polițiștii au insistat pentru împăcarea între părți.
Motivul încăierării de duminică este la fel de hilar ca mai tot incidentul: Constantin Galan le-ar fi arătat fundul vecinilor.
La fața locului au ajuns mai mulți polițiști, inclusiv șeful de post de la Verești. Cel puțin în primă fază, polițiștii au dat amenzi de ambele părți, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Aceștia au consemnat în raportul de eveniment că au fost aplicate lovituri de ambele părți.
Totuși, în cauză a fost deschis și un dosar penal pentru loviri și alte violențe, cercetările urmând a fi continuate. Fapta de lovire poate fi probată printr-un certificat medico-legal care să ateste leziunile suferite, iar Constantin Galan spune că va merge mai departe și deja s-a prezentat la medicul de specialitate, pentru confirmarea leziunilor. Cei din familia rivală susțin și ei că au fost agresați.

Recomandări

Un șofer din Suceava, om în toată firea, a urmărit un copil pe trotinetă electrică și l-ar fi acroșat intenționat

”Fila”, individul care a înjunghiat în gât un bărbat în garsoniera din zona Gării Burdujeni, va sta 15 ani la pușcărie

”Fila”, individul care a înjunghiat un bărbat în garsoniera acestuia din zona Gării Burdujeni, a primit 15 ani de pușcărie
”Fila”, individul care a înjunghiat un bărbat în garsoniera acestuia din zona Gării Burdujeni, a primit 15 ani de pușcărie

O altercație între tineri din localități vecine s-a lăsat cu înjunghierea unuia dintre ei. Autorul are 18 ani

Polițiștii au dat amenzi de peste 10.000 de euro, după un scandal monstru între femei, plecat de la un câine

Afacerist din Maramureș, reținut în arest pentru agresiune la Milișăuți, într-un litigiu între crescători de porci
Afacerist din Maramureș, reținut în arest pentru agresiune la Milișăuți, într-un litigiu între crescători de porci