Stimulare

Un calculator pentru școala din Negostina

Consulatul General al Ucrainei la Suceava a dăruit, zilele trecute, școlii din localitatea Negostina, unde elevii învață limba maternă ucraineană, un calculator pentru stimularea învățării limbii ucrainene.
Gestul s-a petrecut în cadrul unei lecții deschise la care au participat reprezentanții Consulatului General al Ucrainei la Suceava și ai Uniunii Ucrainenilor din România – Ținutul Bucovina, lecție deschisă în care au fost premiați elevii care au participat la Concursul de limbă ucraineană din acest an, concurs care a antrenat un număr de 29 de elevi de la școlile din localitățile Călinești-Cuparencu, Bălcăuți, Negostina și Siret.
Din totalul celor 29 de elevi din județul Suceava care au participant la concurs, șapte erau de la școala din Negostina, iar dintre aceștia, cinci au fost recompensați cu diplome.

Recomandări

Marta Bălăceanu, din Mălini, și Alexandra Ioan, din Ipotești, elevele cu cele mai bune rezultate la evaluarea națională

„Interferențe lingvistice și culturale la Cernăuți și în lume”, denumirea colocviului organizat în Ucraina de Lectoratul de Limbă Română al USV

Prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector al USV cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană

Peste 4.900 de candidați vor susține probele scrise la bacalaureat în 15 centre de examen în județul Suceava

Taberele de vară Logiscool Suceava: Copilul tău trece de la consumator de tehnologie la creator de tehnologie

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”