Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs marți seara la Poiana tampei

Un grav accident rutier petrecut marți seara pe DN 17, în comuna Poiana Stampei, a dus la moartea unui bărbat care se afla la volanul unui autoturism. Evenimentul a fost anunțat în jurul orei 21.00 prin intermediul unui apel la 112, prin care se solicita intervenția echipajelor de salvare. La fața locului a fost identificat un autoturism intrat într-un stâlp, în interiorul căruia se afla o singură victimă, șoferul, aflat în stop cardio respirator. În scurt timp au intervenit echipajele de pompieri cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, fiind ajutați de un echipaj al ambulanței din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava. Personalul medical a început manevrele de resuscitare ale bărbatului, însă din nefericire acesta nu și-a mai revenit, fiind declarat decesul. Polițiștii au demarat cercetări pentru a stabili cauzele accidentului, în cadrul unui dosar penal deschis pentru ”ucidere din culpă”.

Recomandări

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan

Patru copii la spital, după accidente rutiere. Situație îngrijorătoare cu minorii pe biciclete și trotinete electrice