Vești bune

Trenuri între Suceava și Cernăuți, de la începutul lui 2019

Vagonul de dormit București-Kiev
Vagonul de dormit București-Kiev

Trenurile directe între Suceava și Cernăuți ar urma să intre în circulație de la începutul anului viitor, a anunțat presa ucraineană, citând surse oficiale. Conform anunțului părții ucrainene, ar urma să circule două trenuri pe zi pe fiecare sens. O inițiativă similară a avut și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, încă de anul trecut, însă demersurile s-au oprit la nivel de minister al Transporturilor. Trenurile vor circula cu o singură oprire, în localitatea de frontieră Vadu Siretului. Între Suceava și Cernăuți sunt 92 de kilometri pe calea ferată. Nu au fost oferite deocamdată detalii cu privire la modul în care vor circula trenurile, având în vedere diferența de ecartament între căile ferate dintre cele două țări vecine. În momentul de față, există un singur vagon care circulă pe ruta directă București-Kiev, însă doar o dată pe săptămână. Trenurile CFR Călători circulă în momentul de față doar de la Suceava la Vadu Siret (prima localitate ucraineană de după frontieră). De la Vadu Siret până la Cernăuți mai sunt de parcurs 40 de kilometri.

Recomandări

Încălțăminte și îmbrăcăminte ale unor mărci cunoscute, dar posibil contrafăcute, ridicate de la un cetățean ucrainean

Încălțăminte și îmbrăcăminte ale unor mărci cunoscute, dar posibil contrafăcute, ridicate de la un cetăţean ucrainean
Încălțăminte și îmbrăcăminte ale unor mărci cunoscute, dar posibil contrafăcute, ridicate de la un cetăţean ucrainean

Ministrul Educației și reprezentanți ai mediului economic au dezbătut la Universitatea Suceava dezvoltarea unor zone economice speciale în regiunea de nord-est

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan