Ultimele pregătiri

Trenul Suceava-Putna va circula de pe 14 august

Schimbarea traverselor în zona Bivolărie Foto: Valentin Mandici
Schimbarea traverselor în zona Bivolărie Foto: Valentin Mandici

Lucrările de reabilitare a tronsonului de cale ferată Dornești-Putna au înaintat în ritm bun în ultimele săptămâni, iar data de 14 august va fi prima din care se va relua circulația trenurilor pe traseul Suceava-Putna. Conform unor surse bine informate, Regionala CFR Călători Iași a pregătit un automotor Desiro pentru acest traseu, care va începe probe pe linie din data de 10 august. CFR Călători vrea ca prima zi de circulație să fie 14 august, pentru ca a doua zi, pe 15 august, de Sf. Maria, să se circule cu un grafic complet, de dimineață.
Mersul de tren urmează a fi perfectat în următoarea săptămână. Sunt promisiuni că nu vor fi doar două curse pe zi, tur-retur, care ar asigura în principal doar traficul de navetă și cel al elevilor, după reînceperea școlilor. În momentul de față se lucrează la un mers care să asigure variante în plus, măcar la finalurile de săptămână, pentru a se acoperi și partea de transport în scop de pelerinaj, la Mănăstirea Putna. Și un tren de la Iași la Putna este la nivel de propunere și urmează a fi luată o decizie în cel mai scurt timp.
În momentul de față sunt în toi lucrări de schimbare a traverselor din lemn putrede, în baza analizei din teren făcute anterior, dar și la semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferată, în zona municipiului Rădăuți.
De asemenea, s-au făcut și se fac lucrări de amenajare a stațiilor. Halta Horodnic, de exemplu, a fost acoperită, în timp ce în stația Putna s-au făcut lucrări de igienizare, clădirea a fost vopsită și s-a montat iluminat public.
În urma lucrărilor pentru care s-au alocat aproape 600.000 de lei, viteza de siguranță de pe linie ar urma să fie de 40 de km/h, adică ceva mai bine decât înainte de închiderea liniei, în 2012, când multe porțiuni aveau restricții sub 40 de km/h. Viteza de 40 de km/h va fi minimă, cu posibilitatea de a crește pe anumite sectoare, cum ar fi Dornești-Putna, pentru că de la Suceava la Dornești viteza pe care linia o permite este semnificativ mai mare, până la 70-80 de km/h.
Trenurile de la Suceava la Putna vor fi gândite ca trenuri urbane, cu multe opriri pe sectorul Dornești-Putna. O parte din opriri vor fi noi, în zone considerate cu potențial mai mare de trafic de călători.
Foarte important va fi și că se va circula cu automotor Desiro, trenurile „Săgeată albastră”, cum sunt cunoscute acestea. Sunt trenuri cu un grad de confort bun, care consumă mult mai puțin în raport cu o locomotivă cu vagoane și care va avea și avantaj de timp de parcurs. Unastfel de automotor va trece mult mai repede prin racordul de la Dornești, în comparație cu o locomotivă care ar trebui să fie mutată de la un capăt la altul al vagoanelor.

Acoperisul nou al haltei Horodnic Pagina de facebook Calea ferata Dornesti-Putna
Acoperisul nou al haltei Horodnic Pagina de facebook Calea ferata Dornesti-Putna
Gara Radauti foto Valentin Florin Stoica
Gara Radauti foto Valentin Florin Stoica
Statia Putna, pregatita pentru calatori foto Adrian Padurariu
Statia Putna, pregatita pentru calatori foto Adrian Padurariu
Traverse schimbate intre Horodnic si Galanesti foto Adrian Padurariu
Traverse schimbate intre Horodnic si Galanesti foto Adrian Padurariu
Schimbarea traverselor în zona Bivolărie Foto: Valentin Mandici
Schimbarea traverselor în zona Bivolărie Foto: Valentin Mandici

Recomandări

Cele mai multe accidente cu mașini lovite de tren, pe zona Rădăuți, în ciuda vitezei reduse și a trenurilor puține

Conducerea PNL Suceava a salutat aprobarea de către Guvern a indicatorilor tehnico-economici pentru drumul expres Suceava–Siret

Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico econonici pentru drumul expres Suceava - Siret
Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico econonici pentru drumul expres Suceava - Siret

Un tren privat Suceava – Iași s-a stricat imediat după pasarela din Burdujeni, spre exasperarea a zeci de călători