Tragedie

Trenul s-a dovedit capăt de drum pentru un bărbat din Coșna

Mașina a fost surprinsă de locomotiva trenului Bistrița Nord - Vatra Dornei

Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Coșna, și-a găsit sfârșitul pe un drum pe care l-a parcurs de mai multe ori. Sâmbătă, în jurul orei 16.30, mașina condusă de persoana respectivă a traversat calea ferată semnalizată cu indicatorul ”STOP” și cu un indicator ”trecere la nivel cu o cale ferată simplă, fără bariere” fără să se asigure. Rezultatul s-a dovedit unul devastator: mașina a fost surprinsă de locomotiva trenului Bistrița Nord – Vatra Dornei, iar persoana care se afla în interior a rămas încarcerată. Pompierii militari au trimis la fața locului două autospeciale pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD.
Cu toată intervenția pompierilor, șoferul care a fost surprins de tren nu a mai putut fi salvat. Acesta a fost extras dintre fiarele contorsionate ale mașinii, iar echipajele medicale nu au mai putut face altceva decât să constate decesul.

Mașina a fost surprinsă de locomotiva trenului Bistrița Nord - Vatra Dornei
Mașina a fost surprinsă de locomotiva trenului Bistrița Nord - Vatra Dornei
Trenul s-a dovedit capăt de drum pentru un bărbat din Coșna
Trenul s-a dovedit capăt de drum pentru un bărbat din Coșna
Trenul s-a dovedit capăt de drum pentru un bărbat din Coșna
Trenul s-a dovedit capăt de drum pentru un bărbat din Coșna
Trenul s-a dovedit capăt de drum pentru un bărbat din Coșna
Trenul s-a dovedit capăt de drum pentru un bărbat din Coșna
Trenul s-a dovedit capăt de drum pentru un bărbat din Coșna
Trenul s-a dovedit capăt de drum pentru un bărbat din Coșna
Trenul s-a dovedit capăt de drum pentru un bărbat din Coșna
Trenul s-a dovedit capăt de drum pentru un bărbat din Coșna
Mașina a fost surprinsă de locomotiva trenului Bistrița Nord - Vatra Dornei
Mașina a fost surprinsă de locomotiva trenului Bistrița Nord - Vatra Dornei

Recomandări

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar apoi s-a oprit într-un stâlp de electricitate

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă