În toiul nopții

Trei persoane au ajuns la spital, după ce o șoferiță neatentă nu a acordat prioritate

Trei răniți au ajuns la spital duminică dimineața, în urma unui accident produs într-o intersecție aproape de centrul municipiului Suceava. O șoferiță în vârstă de 30 de ani, aflată la volanul unui autoturism marca Audi Q5 care circula pe strada Mitropoliei, dinspre Hotel Balada spre sediul Consiliului Județean Suceava, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism marca Audi A4, care venea pe strada Ana Ipătescu dinspre strada Tipografiei, și a intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului puternic femeia aflată la volanul autoturismului Audi Q5, precum și două tinere, de 17 și 27 de ani, aflate în celălalt autoturism au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Femeia aflată la volanul autoturismului care nu a acordat prioritate a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma testării tinerei de 27 de ani aflată la volanul celeilalte mașini a rezultat o alcoolemie de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Recomandări

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de circa șapte metri în albia râului Suceava

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava
Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava

Tânăr de 17 ani, mort după o coliziune între o motocicletă și un BMW. Polițiștii au constatat neacordare de prioritate, dar și indicii ale vitezei