Efectele imprudenței

Trei accidente grave, cu zece răniți, din cauza vitezei pe zăpadă



Trei șoferi care au circulat cu viteză, deși șoșelele erau acoperite cu zăpadă, au provocat accidente rutiere grave, soldate cu zece victime. Mai întâi miercuri, în jurul orei 10.20, un șofer băut a provocat un accident rutier soldat cu rănirea sa și a încă trei persoane. Pe DN 17, în apropiere de comuna Stroiești, Costică G., în vârstă de 51 de ani, din municipiul Suceava, aflat la volanul unui autoturism Daewoo Cielo, a intrat pe contrasens și a lovit frontal un autoturism Dacia 1310, condus de Rodica I., de 55 de ani, și ea din municipiul reședință de județ. Șoferul, au stabilit polițiștii, nu a adaptat viteza la carosabilul acoperit cu zăpadă apoasă, derapând și scăpând mașina de sub control. Urmare a impactului, șoferul care a provocat accidentul și cele trei persoane aflate în Dacie au ajuns la spital, având leziuni ce necesită între 10 și 30 de zile de îngrijiri medicale.
Costică G., avea o concentrație de 0,48 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, la spital fiindu-i recoltate probe biologice în urma cărora i se va stabili alcoolemia exactă.
Patru răniți, pe DN 2, în apropiere de Siret
Vineri, în a doua zi de Crăciun, un grav accident rutier avea să se producă pe DN 2, în apropiere de Siret. Cristian C., în vârstă de 27 de ani, din Siret, aflat la volanul unui autoturism Nissan Navaro, nu a adaptat viteza la drumul acoperit cu zăpadă bătătorită, derapând după o curbă ușoară la dreapta. Mașina de teren s-a poziționat perpendicular pe celălalt sens de mers, unde a fost lovită de un autoturism Dacia 1310, condus de Ciprian Z., în vârstă de 22 de ani, și el din Siret.
Urmare a impactului, un bărbat de 46 de ani și o minoră de 13 ani, pasageri în Dacie, au fost accidentați grav. De asemenea, șoferul Daciei și o tânără de 17 ani, pasageră în autoturismul Nissan Navaro, au ajuns și ei la spital, însă nu au leziuni foarte grave.
Sâmbătă s-a produs un alt grav accident rutier din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum. Pe DN 2, în apropiere de comuna Vadu Moldovei, Adrian M., de 28 de ani, din comuna Volovăț, aflat la volanul unui autoturism Renault Megane, a derapat pe zăpada bătătorită, intrând pe contrasens, unde a lovit un autotractor Volvo cu semiremorcă, condus regulamentar de un cetățean turc. Din impactul violent cu autotractorul, Adrian M., și Florin R., ambii de 22 de ani, pasageri în autoturism, au suferit răni grave.




Recomandări

Conducătorul unui tractor ce tracta o căruță a provocat un accident după ce nu s-a asigurat la intrarea pe DN 29 Suceava – Botoșani

Conducătorul unui tractor ce tracta o căruță a provocat un accident după ce nu s-a asigurat la intrarea pe DN 29 Suceava – Botoșani
Conducătorul unui tractor ce tracta o căruță a provocat un accident după ce nu s-a asigurat la intrarea pe DN 29 Suceava – Botoșani

Închisoare pentru un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit. Daune mici acordate pentru victima care a fost la un pas de moarte

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Creșterea numărului de motociclete din trafic aduce risc ridicat de accidente grave, mai ales în weekenduri și în zonele turistice

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Rădăuți, și-a pierdut viața în timp ce se deplasa cu o motocicletă Honda, alături de soția sa, pe DN 17 A, zona Ciumârna
Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Rădăuți, și-a pierdut viața în timp ce se deplasa cu o motocicletă Honda, alături de soția sa, pe DN 17 A, zona Ciumârna