Violență

Tineri reținuți în spatele gratiilor și cercetați sub control judiciar, în urma unei agresiuni

Polițiștii au continuat cercetările în cazul unei agresiuni petrecute în urmă cu câteva seri, pe terasa unui restaurant din comuna Cacica.
Sâmbătă seara, pe terasa unui local din Pârteștii de Sus, a avut loc o altercație între două grupuri de tineri, care s-au lovit reciproc, provocând și distrugeri în timpul încăierării. În urma cercetărilor întreprinse în timpul zilelor care au urmat, miercuri au fost identificați autorii infracțiunilor de lovire și alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. Aceștia sunt Cazimir S., de 23 de ani, din localitate, Gavril I., de 20 de ani, din comuna Comănești, precum și Andrei Ș., Florin Marian I. și Alexandru I., toți trei din comuna Bălăceana.
În urma probelor administrate de către anchetatori, miercuri a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore a suspecților Cazimir S. și Gavril I., măsură confirmată de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului. Cei doi au fost introduși în arestul IPJ Suceava, iar ieri au fost prezentați în fața magistraților Judecătoriei Gura Humorului, care au luat măsura cercetării acestora sub control judiciar pentru 60 de zile.

Recomandări

S-a lăsat cu cătușe după o bătaie începută într-o casă și continuată pe stradă. Victima a făcut un live pe rețele

Premieră în lumea afaceriștilor ilegali cu lemn: Patronul Pensiunii Codrii Bucovinei și un angajat, reținuți și propuși pentru arestare pe 30 de zile

Doi frați care au bătut rău un om pe stradă, arestați după ce, aflați sub control judiciar, s-au bătut și între ei