Spectacol caritabil

Teatrul sucevean se alătură campaniei „Artiștii pentru artiști”

Sâmbătă, 22 aprilie 2017, de la ora 19.00, pe scena Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava se joacă spectacolul „Tigrul din orașul nostru” de Gianina Cărbunariu, în regia lui Bobi Pricop.
Cu acest spectacol, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava participă anul
acesta la Campania Națională „Artiștii pentru artiști”, organizată de
Uniunea Teatrală din România.
Evenimentul UNITER are scopul de a susține financiar artiștii cu probleme de
sănătate și existență. Sumele provenite din vânzarea biletelor alimentează Fondul de Solidaritate Teatrală – baza financiară a sesiunilor de sprijin pentru artiștii aflați în dificultate. Acest Fond a fost completat atât prin donații individuale și sponsorizări, cât și prin licitațiile organizate în ultimii trei ani în cadrul Festivalului Național de Teatru, cu obiectele donate de artiști. Pe parcursul anului 2016 au fost ajutați 64 de artiști cu sume cuprinse între 500 și 2.500 de lei. Suma totală alocată a fost 91.200 de lei.
Cei care doresc să sprijine campania de solidaritate a UNITER și să urmărească un spectacol interesant pot achiziționa bilete de acces la „Tigrul din orașul nostru” pentru numai 10 lei. Rezervări se fac la telefon 0759048677.

Teatrul sucevean se alătură campaniei „Artiștii pentru artiști”
Teatrul sucevean se alătură campaniei „Artiștii pentru artiști”
Teatrul sucevean se alătură campaniei „Artiștii pentru artiști”
Teatrul sucevean se alătură campaniei „Artiștii pentru artiști”

Recomandări

Programul „Educație prin teatru” de la Fălticeni, ediția a IV-a, în colaborare cu Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache”