Piesa Artă a Yasminei Reza la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” a fost un spectacol realmente impresionant, o comedie de moravuri care nu i-a lăsat indiferenţi pe spectatori. Autoarea provine din lumea teatrului. Este născută la Paris în 1959, într-o familie de imigranţi cu origini diverse: tatăl, evreu rus cu origini îndepărtate în Iran; mama, violonistă născută şi formată în comunitatea de cultură idiş din Ungaria interbelică. Devenind actriță, parizianca inteligentă şi cultivată (studii de sociologie pe lângă cele de artă dramatică) a început să scrie, descoperindu-şi această pasiune şi devenind dramaturg, dar și autor de romane. Nu trebuie să uităm faptul că rafinata Yasmina Reza este autoarea unor piese de mare succes, multipremiate, cum ar fi: Zeul măcelului; Conversaţie după înmormântare (cu repere temporale în Europa interbelică, în perioada cea mai grea a antisemitismului, care i-a marcat familia); Trei versiuni ale vieţii. Consider că este o demnă urmaşă a lui Molière, care ţinteşte cu precizie şi luciditate săgeţile acide ale ironiei înspre viciile societăţii contemporane. Pentru piesa Art (Artă) – jucată recent la Teatrul Municipal „Matei Vişniec” din Suceava – a primit numeroase premii atât în Franţa, cât şi în străinătate, textul ei fiind tradus şi interpretat în numeroase limbi, devenind suport pentru o producţie cinematografică ( pentru limba română: Violeta Popa).
Plină de umor, inventivă, autoarea a folosit în Artă numeroase tehnici aparținând vodevilului și a invitat la reflecție asupra spiritului uman, a societății din extremul contemporan. Astăzi în domeniul artistic guvernează un anumit tip de estetică, de multe ori impusă abuziv şi acceptată fără discernământ de snobii care vor să pară altceva decât ceea ce sunt. Piesa este – fără doar şi poate – o reflecție asupra lipsei de consistență în relațiile interumane, în care prietenia, integritatea morală, fizică şi psihică se păstrează cu greu, în condiţii de angoasă perpetuă, pe care personajele o elimină prin eforturi uneori disperate.
De sub bagheta regizorală a lui Felix Alexa a rezultat un spectacol greu de uitat, cu multe efecte, cu un rafinament ce ţine de profesionalismul regizorului şi al actorilor. Profesor universitar doctor la UNATC „I.L. Caragiale” din Bucureşti, Felix Alexa a montat spectacole diverse în ţară şi străinătate, participând la diferite festivaluri şi obţinând o binemeritată recunoaştere. Piesa are un decor minimalist (apartament parizian chic, cosy, în culori neutre, mult gri) în care evoluează trei bărbați, a căror prietenie a ajuns într-un impas. Cele trei personaje masculine ale piesei (care de fapt ascunde o dramă) au fost interpretate de Răzvan Bănuț (Serge), Cosmin Panaite (Marc) și un tânăr actor invitat, Andrei Calu (Yvan). Sunt bărbați ajunși la maturitate şi totuşi imaturi din multe puncte de vedere, aflaţi în căutarea unui sens al existenței. Trei parizieni legați de o mai veche prietenie.
Spiritul lui Molière plutește all over, snobismul, lipsa de comunicare autentică, vanitatea, superficialitatea sunt luate în colimator. Tabloul monocrom al așa-zisului pictor Antrios este de fapt miezul intrigii și mărul discordiei: părerile lui Serge (posesorul, medic dermatolog, care a plătit o sumă imensă de bani) și ale lui Marc (inginer, cu gusturi clasice, nu prea mare iubitor de artă non-figurativă) sunt contradictorii. Cel ce încearcă să-i împace, Yvan, pică la mijloc (este și el prins într-o mare încurcătură, din cauza vanității excesive a femeilor din familia lui, în ajunul nunții…).
Din punct de vedere tehnic, piesa a fost redată cu un profesionalism desăvârșit: între aparté-uri și scenele de dialog sau de dispută au avut loc secvențe muzicale bine alese, jocul actorilor fiind la cote înalte. Cosmin Panaite dezinhibat, într-o formă de zile mare, a întruchipat un Marc angoasat, mare consumator de pilule homeopatice pentru calmare, aflat într-o relație cu o femeie dezavuată de Serge. Răzvan Bănuț, prin prestația sa, a creat un Serge care nu este nimic altceva decât un Monsieur Jourdain contemporan. Un medic dermatolog parizian falit, care își umple golul existenței achiziționând piese de artă discutabile, numai pentru că vrea să-și creeze iluzia că e colecționar de artă. Transportarea solemnă a tabloului alb cu mănuși albe de curator de expoziție este o scenă capitală, ridicolă în toată solemnitatea ei de ritual estetic. Același vid existențial domnește în viața lui Yvan, care se căsătorește pur și simplu ca să fie comme tout le monde. Mai tânăr decât ceilalți doi, personajul a fost interpretat cu finețe de Andrei Calu, care și-a folosit toate resursele pentru a aduce în fața publicului sucevean un bărbat nesigur, angoasat, indecis. Nerealizat în plan profesional, Yvan plătește în mod constant sume mari unui psihanalist ce pare a fi mai degrabă un șarlatan, care-l învață tehnici de relaxare în limbaj și gesturi de rapper. Chapeau pentru interpretarea lui Andrei Calu, pe care dorim să-l revedem la Suceava.
Relația dintre cei trei amici este guvernată de frica de a-i pierde pe cei dragi, de o gelozie inconștientă, de dorința de a se confesa unii altora fără să se certe prea tare… și tocmai asta nu le reușește. Yasmina Reza respectă aici cu stricteţe regula celor trei unităţi (de spaţiu, timp, acţiune) iar timpul este puternic marcat din punct de vedere psihologic: dialogurile dintre cei trei prieteni dezvăluie diversele tensiuni acumulate în cei zece ani de când formează un trio problematic, amintirile comune, ceea ce s-a spus şi – mai ales – ceea ce nu s-a spus. Totul se petrece în cotidian, dar explorarea trecutului stârneşte vechile frustrări acumulate.
Consider că prin această piesă Yasmina Reza (şi Felix Alexa) invită la o reflecţie asupra a două valori perene, pe care omul nu trebuie să le piardă în epoca dominată de inteligenţa artificială: arta şi prietenia. Sau invers. La finalul piesei, m-am întrebat: există – oare – o artă a prieteniei? Ne dorim să fim buni prieteni ai artei, sub toate formele ei? Să o înţelegem, să o interiorizăm? Referinţele dese la Seneca nu sunt întâmplătoare în piesa Yasminei Reza: trebuie să preţuim şi să cultivăm prietenia, să adoptăm un anumit stoicism în viaţă.
De menționat faptul că simbolismul puternic al tabloului monocrom a fost subliniat și de afiș (pânza albă, cu o striură transversală şi… o banană lipită în centru), ceea ce trimite la vidul existențial, pe care cele trei personaje încearcă să-l umple cu greutate, mai ales Serge, bărbatul divorțat care nu are timp pentru copiii săi.
Nu pot decât să-i aplaud din nou pe Felix Alexa, pe scenografa Dariana Pau, pe actori şi toată trupa suceveană, felicitându-l pe domnul manager Adrian Păduraru. Acord o mare bilă albă Sabinei Spatariu, cea care a realizat excelentul concept pentru afiș și caietul-program.
Aşadar, să savurăm cu intensitate fiecare spectacol nou al Teatrului Municipal „Matei Vişniec” din Suceava, pentru că în timpul reprezentaţiei teatrale timpul este suspendat, iar vidul existenţial este umplut. Bucuria de după spectacol seamănă cu o cupă de şampanie franţuzească!
Elena-Brândușa Steiciuc
