Accident grav

Târât de cal, după ce animalul s-a speriat de un tir

Un tânăr în vârstă de 32 de ani a trecut pe lângă moarte după ce, în timp ce se deplasa cu căruța, a căzut între cal și atelaj, fiind târât de animal. Accidentul s-a petrecut luni după-amiază, în jurul orei 17.15, pe strada Calea Bucovinei din municipiul Câmpulung Moldovenesc.
Poliția precizează că victima, Iliuță O., localnic din Câmpulung, s-a dezechilibrat și a căzut în momentul în care animalul, depășit de un tir, s-a speriat și a ieșit în afara drumului, încălecând trotuarul. El a rămas blocat între hloabele căruței, fiind târât de cal pe o distanță de aproximativ 50 de metri. Tânărul de 32 de ani a ajuns la spital cu leziuni grave, din cauza stării de sănătate polițiștii neavând cum să-l verifice cu etilotestul, pentru a-i stabili alcoolemia.

Recomandări

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

Închisoare pentru un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit. Daune mici acordate pentru victima care a fost la un pas de moarte

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

„Venirea în sine – condiție sine-qua-non a Mântuirii” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXXIV-a după Rusalii (a întoarcerii fiului risipitor)