Tânăr lovit de tren în Capitală, dus la spital în stare gravă

Un tânăr în vârstă de 25 de ani a fost lovit de tren, joi dimineață, pe Șoseaua Industriilor din Sectorul 3 al Capitalei, acesta fiind transportat la spital în stare gravă, cu fracturi multiple, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București, Daniel Vasile, citat de Mediafax.
Potrivit lui Daniel Vasile, tânărul a traversat linia fără să se asigure, fiind lovit de locomotiva unui tren de călători și aruncat lateral.
La locul accidentului au fost trimise două ambulanțe SMURD, bărbatul fiind transportat în stare gravă la Spitalul Pantelimon.
Anchetatorii Poliției Transporturi Feroviare au deschis o anchetă pentru a stabili condițiile în care s-a produs accidentul.

Recomandări

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte

Ofițerul ISU rănit grav într-un accident la Fălticeni are o evoluție medicală bună, cu recuperare neurologică, și va reveni la Suceava