Urmărire terminată prost

Tânăr împușcat în spate de polițiști, în mașina condusă de un amic beat și fără permis



Polițiștii au efectuat somațiile legale și au tras spre cauciucurile mașinii, unul din gloanțe intrând în habitaclul autoturismului
Polițiștii au efectuat somațiile legale și au tras spre cauciucurile mașinii, unul din gloanțe intrând în habitaclul autoturismului

Un tânăr băut și fără permis de conducere, care conducea un VW Golf în care mai erau încă cinci tineri, printre ei și sora sa, a refuzat să oprească la semnalul agenților de poliție, chiar și după ce aceștia l-au somat și au tras un foc de armă în plan vertical. Urmarea a fost că polițiștii au tras înspre pneurile mașinii, iar unul dintre cartușe a pătruns în mașină și l-a rănit serios pe unul dintre pasagerii de pe bancheta din spate, un tânăr în vârstă de 20 de ani.
Tânărul împușcat a ajuns la Spitalul Județean Suceava, unde a fost operat și i s-a extras glonțul, scăpând din fericire cu viață.
În condițiile în care șoferii refuză tot mai des să oprească la semnalele agenților din trafic, iar urmăririle periculoase pentru ambele părți sunt la ordinea zilei, nu este de mirare că s-a ajuns din nou la un incident grav.
Pericol public: o mașină care se deplasa în mod sinuos
În noaptea de 7 spre 8 septembrie, în jurul orei 2.00, polițiștii de la Compartimentul Rutier Câmpulung Moldovenesc, în timp ce executau serviciul de supraveghere trafic pe DJ 176, pe raza comunei Frumosu, au observat un VW Golf care se deplasa în mod sinuos din direcția Moldovița către Vama. Polițiștii au făcut semnal de oprire, după care, observând că șoferul nu are de gând să oprească, au plecat în urmărire, cu rampa de lumini și sirena pornite.
Urmărire dusă la extrem și focuri de armă ignorate
Șoferul fugar a părăsit la un moment dat drumul județean și a intrat pe un drum secundar. Fugarul a ignorat semnalele de oprire transmise prin stație, astfel că unul dintre agenți a efectuat un foc de avertisment în plan vertical și apoi spre cauciucuri. După mai multe focuri de armă trase din mașina poliției, tânărul de la volan a oprit în cele din urmă.
Polițiștii au constatat că unul dintre pasagerii din spate sângerează, fiind împușcat, astfel că a fost solicitată imediat o ambulanță. Alin Vlădean, în vârstă de 20 de ani, a ajuns la spitalul din Câmpulung Moldovenesc, de unde a fost transferat la Spitalul Județean Suceava, cu diagnosticul de plagă împușcat lombar și etilism acut.
De precizat că urmărirea s-a desfășurat pe aproximativ patru kilometri.
Tânărul de la volan nu a fost reținut, dar are impus controlul judiciar
Tânărul de la volan, Dumitru Nicolae Sauciuc, în vârstă de 18 ani, din comuna Frumosu, a fost verificat cu etilotestul, rezultând concentrația de 0,32 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Tânărul nu este posesor de permis de conducere.
Se pare că două din cartușele trase au pătruns în mașină, un glonț rănindu-l pe unul din cei patru pasageri înghesuiți pe bancheta din spate.
Autoturismul a fost ridicat, depozitat și sigilat la sediul Postului de Poliție Frumosu, pentru continuarea cercetărilor privind uzul de armă.
Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
Cel puțin în primă fază au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „vătămare corporală din culpă”.
Față de tânărul care s-a aflat la volan a fost luat măsura controlului judiciar, pentru următoarele 60 de zile, fără a se mai emite ordonanța de reținere pentru 24 de ore.
Starea tânărului împușcat
Revenind la tânărul împușcat, acesta a fost operat de urgență duminică, fiindu-i extras glonțul aflat în zona renală. Medicii au constatat că acesta nu are manifestări neurologice periferice și nu are pusă viața în pericol. Totuși, leziunea va necesita o perioadă destul de lungă de recuperare. Tânărul a rămas internat pe secția de Neurochirurgie și s-a estimat preliminar că va avea nevoie de 25-30 de zile de îngrijiri medicale.



Recomandări

Tânăr de 17 ani, mort după o coliziune între o motocicletă și un BMW. Polițiștii au constatat neacordare de prioritate, dar și indicii ale vitezei

Tânăr de 17 ani, mort după o coliziune între o motocicletă și un BMW. Polițiștii au constatat neacordare de prioritate, dar și indicii ale vitezei
Tânăr de 17 ani, mort după o coliziune între o motocicletă și un BMW. Polițiștii au constatat neacordare de prioritate, dar și indicii ale vitezei

Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis

Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis
Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis