Tamponare provocată de un șofer mort de beat, la Fălticeni



Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată de o localnică, miercuri, la ora 7.10, despre faptul că a fost implicată într-o tamponare pe str. Tudor Vladimirescu din localitate, iar celălalt conducător auto se află sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii deplasați la fața locului au identificat o autoutilitară care prezenta avarii și pe conducătorul auto, un bărbat de 43 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de„conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”,se precizează în comunicatul poliției.



Recomandări