2008

Sute de persoane depistate că muncesc fără forme legale

Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a identificat pe parcursul anului trecut sute de persoane care munceau la negru pe teritoriul județului, fără a beneficia de nici o formă legală de angajare. Este vorba despre 411 persoane identificate anul trecut că muncesc fără forme legale, iar cele mai multe dintre acestea, și anume 69 de persoane, au fost identificate de către inspectorii ITM în luna februarie a anului trecut. În ceea ce privește amenzile contravenționale și avertismentele aplicate de ITM reprezentanților societăților care aveau oameni muncind la negru, inspectorul șef al ITM Suceava, Mihai Airinei, a declarat că „au fost sancționați cu amendă contravențională 312 agenți economici”.
Tot pe linie de relații de muncă, anul trecut ITM a aplicat 3599 de sancțiuni, în valoare de 1.179.300 de lei. Cea mai mare valoare a amenzilor aplicate s-a înregistrat în luna februarie a anului 2008.
În ultima lună a anului trecut, ITM Suceava a depistat 15 persoane care munceau fără forme legale și a sancționat pe această problemă un număr de 11 societăți comerciale din județ, la una dintre firmele amendate fiind identificate patru persoane care munceau la negru.
În luna decembrie valoarea totală a amenzilor aplicate pe linie de relații de muncă este de 36.300 de lei.
Pe linie de securitate a muncii, inspectorul șef al ITM Mihai Airinei a spus că „anul trecut s-au aplicat 1.333 de sancțiuni contravenționale în valoare de 1.129.300 de lei.

Recomandări

ITM Suceava a aplicat amenzi de 175.500 de lei în luna mai, patru angajatori fiind sancționați pentru muncă nedeclarată

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

Casă de schimb valutar din Suceava, amendată cu 60.000 de lei și lăsată fără sute de mii de euro, în urma unui control ANAF

Casă de schimb valutar din Suceava amendată cu 60.000 de lei și lăsată fără sute de mii de euro, în urma unui control ANAF
Casă de schimb valutar din Suceava amendată cu 60.000 de lei și lăsată fără sute de mii de euro, în urma unui control ANAF