Liga a II-a

Sucevenii au oportunitatea să schimbe din nou liderul

Bogdan Tudoreanu recunoaște că meciul de la Voluntari va fi unul extrem de dificil
Bogdan Tudoreanu recunoaște că meciul de la Voluntari va fi unul extrem de dificil

După confruntările cu Săgeata Năvodari, în etapa a IV-a, și Academica Pitești, în runda a IX-a, Rapid Suceava va da piept sâmbătă, la Voluntari, pentru a treia oară în decurs de zece etape, cu liderul la zi al Seriei I. În condițiile în care arestarea primarului din Năvodari a stopat ambițiile de revenire în Liga I ale constănțenilor, iar gruparea din Pitești nu a arătat la sfârșitul săptămânii trecute, pe Areni, ca o formație care are calitatea să lupte pentru accederea în primul eșalon, FC Voluntari, actualul lider al Seriei I, pare în acest moment echipa cea mai îndreptățită să spere la promovare.
Ilfovenii au profitat de semieșecul înregistrat etapa trecută de Academica pe Areni și au urcat, în premieră, în fotoliul de lider, după ce au învins cu scorul de 2-1 la Slobozia, ajungând la o serie de cinci victorii consecutive.
Tehnicianul echipei ilfovene, Ilie Poenaru, spune că în spatele acestui parcurs extraordinar stă liniștea pe care o are la echipă.
„Totul s-a realizat prin muncă, cu o foarte bună organizare. Am putut să lucrăm în liniște și am reușit astfel să creăm un grup foarte solid. Îmbinăm perfect tinerețea unora cu experiența altor jucători și este normal să apară și rezultatele. În momentul de față avem o infrastructură în construcție, cu un stadion care va deveni și mai cochet. Beneficiem de toate condițiile necesare pentru a face performanță. Avem terenuri de antrenament și în Pipera, acolo unde disputăm, de altfel, și meciurile oficiale. Sponsorul principal este Primăria Voluntari, domnul Florin Pandele ne pune la dispoziție tot ce ne trebuie. Managerul echipei, Dan Leasă, este și el alături de noi, ne ajută și moral, și cu bani”, a declarat Ilie Poenaru la Sport Total FM.
Rapidiștii sunt însă conștienți de dificultatea confruntării de sâmbătă, de la Voluntari. „Sincer, chiar înainte de startul sezonului eu am apreciat că ilfovenii sunt favoriți la promovare. În primul rând au liniștea financiară necesară performanței, dar, din linia de clasament, se poate observa că alcătuiesc și o echipă solidă, compactă”, a precizat antrenorul sucevenilor, Bogdan Tudoreanu.

Recomandări

Petru Pralea-Spînu, șef de promoție al Facultății de Silvicultură: „Succesul este atunci când reușești să îi inspiri pe ceilalți să devină mai buni”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

„Școala de Gangsteri”, cel de-al patrulea roman semnat de Constantin Severin va fi lansat vineri, la Muzeul Național al Bucovinei

Liderii AUR Suceava au criticat majorarea chiriilor din piețe și Bazar, susținând că această decizie este „o nouă povară pe umerii sucevenilor”