Tenis copii

Suceveanca Ștefana Corlățan a câștigat turneul de la Bistrița

Ștefana Corlățan traversează o formă foarte bună
Ștefana Corlățan traversează o formă foarte bună

Tânăra tenismenă Ștefana Corlățan, în vârstă de 12 ani, a avut o comportare foarte bună la ultimele două competiții la care a participat. Astfel, sportiva legitimată la clubul Select din Suceava a reușit să câștige zilele trecute turneul Champions Bowl de la Bistrița, după ce a trecut pe rând de Delia Duma (CS Bistrița), cu 6-0, 6-0, Giulia Târnovan (CS Winners Cluj-Napoca), cu 6-1, 6-0, Andra Bunea (Tenis Club Junior Cluj-Napoca), cu 6-0, 6-0, și Carla Cucoli Kennedy (CS Grand Bistrița), cu 6-3, 7-5.
După încheierea acestui turneu, sportiva pregătită de Mihai Pânzaru s-a înscris pe tabloul de concurs al Cupei Kober de la Piatra Neamț, fiind desemnată cap de serie numărul 4. După ce le-a învins pe Sabina Pintea (CS Dacia Galați), în optimi, cu 6-0, 6-0, și pe Ioana Balmuș (TC Coreco Iași), în sferturi, cu 6-3, 6-4, Ștefana a cedat în semifinale în fața principalei favorite, bistrițeanca Giulia Butnariu, cu 0-6, 4-6.
În același turneu, o altă sportivă de la clubul Select, este vorba de Alesandra Tiron, a trecut de bucureșteanca Ana Sturzu în optimi, fiind eliminată în sferturi de favorita numărul 2, Aura Preda, de la CSS Constanța.

Recomandări

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna