Accident pe Calea Burdujeni

Șofer rănit grav după ce s-a izbit într-un camion

Șoferul autoturismului Skoda a pierdut controlul asupra volanului și s-a izbit într-un camion care transporta saci din ciment

Șoferul unui autoturism Skoda a fost rănit grav după ce a pierdut controlul asupra volanului și s-a izbit într-un camion care transporta saci din ciment. Evenimentul rutier s-a petrecut ieri după-amiază, pe strada Calea Burdujeni din municipiul Suceava, pe porțiunea care face legătura între zona Torino și Cinema Burdujeni.
La volanul autoturismului se afla Gheorghi Barbălată, în vârstă 56 de ani, domiciliat în Botoșani. Conform anchetei preliminare a polițiștilor rutieri, acesta a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe sens opus, unde se afla camionul condus regulamentar tot de un șofer din Botoșani.
Urmare a impactului, șoferul autoturismului a suferit leziuni serioase, fiind transportat de urgență la Spitalul Județean Suceava, pentru investigații amănunțite.

Șoferul autoturismului a suferit leziuni serioase, fiind transportat de urgență la Spitalul Județean Suceava
Șoferul autoturismului a suferit leziuni serioase, fiind transportat de urgență la Spitalul Județean Suceava
Șoferul autoturismului Skoda a pierdut controlul asupra volanului și s-a izbit într-un camion care transporta saci din ciment
Șoferul autoturismului Skoda a pierdut controlul asupra volanului și s-a izbit într-un camion care transporta saci din ciment

Recomandări

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș

Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro