Șofer beat, prins de poliție după ce a depășit neregulamentar

Echipajul rutier a acționat pentru a constatat o contravenție, dar a dat peste un șofer beat

Un șofer aflat în stare de ebrietate a fost prins de un echipaj de la Biroul Rutier Suceava, care, în timp ce se afla în trafic pe E 85, a observat, pe sectorul Cumpărătura-Suceava, un autoturism al cărui conducător a efectuat o manevră de depășire neregulamentară a unei autoutilitare. S-a întâmplat miercuri, în jurul orei 13.00, polițiștii efectuând semnal de oprire a șoferului, care s-a conformat. La volan era un bărbat în vârstă de 51 de ani, din comuna Baia. În scurt timp, polițiștii și-au dat seama că este vorba de mai mult decât o depășire neregulamentară, deci o contravenție. În urma verificării cu etilotetsul a rezultat că bărbatul din Baia avea concentrația de 0,81 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat și i s-au prelevat ulterior mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Șoferul a fost amendat și i s-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”. Se remarcă faptul că în ultima perioadă sunt prinși tot mai des șoferi băuți în miezul zilei, în condițiile în care de regulă aceștia erau depistați de regulă în trafic seara sau pe timp de noapte.

Recomandări

Număr record de peste 2.000 de permise reținute de la șoferi vitezomani sau puși pe depășiri neregulamentare

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri

Noua tehnologie a polițiștilor golește buzunarele șoferilor suceveni obișnuiți să conducă mașini fără ITP valabil