Recunoaștere

Serbarea performanței școlare, un eveniment organizat de IȘJ Suceava

Inspectoratul Școlar Suceava va organiza pe 27 decembrie 2009 prima ediție a Serbării performanței școlare, eveniment la care vor participa elevi, profesori și părinți din zeci de unități de învățământ din județ.
Șeful Inspectoratului Școlar Suceava, Petru Carcalete a declarat că serbarea este asemănătoare cu Gala Olimpicilor care s-a organizat în vară, doar că de data aceasta vor premiați elevii care s-au evidențiat în fazele naționale ale concursurilor școlare recunoscute de Ministerul Educației, altele decât olimpiadele naționale.
Scopul evenimentului este evidențierea elevilor, profesorilor și școlilor care s-au remarcat cu rezultate deosebite la concursurile din anul 2008-2009. Este vorba despre 174 de elevi și 158 de profesori din 53 de unități de învățământ din județ. Elevii vor primi trofee, iar profesorii diplome.
Tot cu acest prilej, 14 unități școlare și 36 de cadre didactice din județ vor fi premiați pentru că au inițiat și câștigat proiecte pentru organizarea și desfășurarea unor concursuri naționale.
Serbarea performanței școlare va avea loc la Sala Polivalentă a complexului „Conacul Domnesc” pe 27 decembrie 2009, începând cu orele 11:00.
La eveniment au fost invitați să participe doi interpreți de operă din Viena. Este vorba despre profesorul universitar Theodore Coresi și soprana Catarina Coresi, care vor fi prezenți la Suceava împreună cu o orchestră, Vienna ArtCorSalon Orchestra. Aceștia vor susține un concert de romanțe, cântece vieneze, canțonete, colinde și cântece vânătorești, dar și prelucrări din piese populare românești.

Recomandări

Două reviste școlare din Rădăuți au reprezentat Suceava în Tabăra națională de creație de la Muncel

Două reviste școlare din Rădăuți au reprezentat Suceava în Tabăra națională de creație de la Muncel
Două reviste școlare din Rădăuți au reprezentat Suceava în Tabăra națională de creație de la Muncel

Educație școlară – Experiență Erasmus + pentru profesori de la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

Absolvire cu emoții și premii pentru cea de-a treia generație de gimnaziu a Colegiului ”Hurmuzachi”

Absolvire cu emoții și premii pentru cea de-a treia generație de gimnaziu a Colegiului ”Hurmuzachi”
Absolvire cu emoții și premii pentru cea de-a treia generație de gimnaziu a Colegiului ”Hurmuzachi”