La colindat

Seară magică în Biserica „Pogorârea Sfântului Duh”, din Bogdănești

Copii vestind Nașterea lui Iisus
Copii vestind Nașterea lui Iisus

Magia sărbătorilor de iarnă, minunea Nașterii Domnului, a cuprins duminică seară întreaga creștinătate din Bogdănești, care a luat parte la un eveniment cultural – religios foarte reușit, desfășurat în Biserica „Pogorârea Sfântului Duh”. Elevi din clasele a V-a A, a VI-a A și a VII -a A de la Școala Generală Bogdănești, sub directa îndrumare a profesoarei Nicoleta Ursuțu, au montat o scenetă cu Nașterea Pruncului Iisus Hristos. Cu toții au colindat, într-un decor de basm (ieslea cu pruncul Iisus, lumânări aprinse, bradul împodobit de Crăciun, recuzita folosită de micii actori, care păreau a fi niște îngeri veniți pe pământ pentru a vesti Nașterea Mântuitorului).
Colinde la masa bucuriei Lumina magică care a inundat întreaga biserică i-a cuprins și pe invitații speciali ai serii, Corul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, conduși de profesorul preot Lucian Tablan Popescu, care a susținut un concert de colinde pentru credincioșii din Bogdănești. După fiecare colindă interpretată de coriștii suceveni, sătenii au aplaudat, s-au bucurat de frumusețea colindelor religioase sau a colindelor populare românești, și au simțit, într-adevăr, că se află în preajma unui mare Praznic Împărătesc – Nașterea Domnului.
La finalul concertului de colinde, după ce s-a cântat și tradiționalul „La mulți ani”, preotul paroh Marcel Ursuțu, de la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Bogdănești, a ținut să mulțumească invitaților pentru stropul de liniște duhovnicească, de vis, de iubire, de bucurie a Crăciunului strecurat în inima fiecărui credincios prezent la eveniment. „Pentru noi, cei din Bogdănești, pentru Biserica noastră, mai mult ca niciodată, Dumnezeu lucrează. Vedem și simțim acest lucru la tot pasul”, a mai spus părintele Ursuțu. Chiar dacă mai este puțin timp până la Crăciun, credincioșii din Bogdănești, împreună cu oaspeții care i-au colindat, au luat duminică seara masa împreună, o masă a bucuriei, cum a spus părintele Ursuțu, cu bucate de post și, din nou, câteva colinde românești.

La colindat: Seară magică în Biserica „Pogorârea Sfântului Duh”, din Bogdănești

Corul Arhiepiscopiei Sucevei
Corul Arhiepiscopiei Sucevei
La colindat: Seară magică în Biserica „Pogorârea Sfântului Duh”, din Bogdănești
La colindat: Seară magică în Biserica „Pogorârea Sfântului Duh”, din Bogdănești
Copii vestind Nașterea lui Iisus
Copii vestind Nașterea lui Iisus

Recomandări

„Plasa prieteniei” se țese la Parohia Sfântul Ilie din Fălticeni: Școală de Vară pentru copii, cu jocuri, ateliere și bucurie în curtea bisericii

Bogdana – vatra spiritualității Mușatinilor – și-a prăznuit ocrotitorul, Sfântul Leontie, Episcop de Rădăuți