Școală de Vară

Școala Gimnazială „Academician Haralambie Mihăescu” Udești a organizat a doua ediție a acțiunii „Împreună – școală pentru comunitate”

130 de elevi au participat la Școala de Vară de la Udești
130 de elevi au participat la Școala de Vară de la Udești

În săptămâna 17-21 iulie 2023 a avut loc cea de-a doua ediție a Școlii de Vară „Împreună – școală pentru comunitate”, organizată de Școala Gimnazială „Academician Haralambie Mihăescu” din Udești. Scopul acestui proiect care a debutat în anul școlar precedent este implicarea voluntară a copiilor în activități recreativ-instructive, într-un cadru activ și atractiv. Se dorește astfel valorizarea potențialului individual și de grup, precum și dezvoltarea aptitudinilor, creativității, imaginației și gândirii critice a participanților.
Acțiunea s-a desfășurat la Școala Gimnazială Știrbăț și au participat 130 de elevi din toate cele 7 structuri și 25 de cadre didactice voluntare din școlile udeștene. Copiii au avut ocazia de a socializa și de a se implica în diverse activități, cu o tematică variată: dezvoltare personală (exprimarea emoțiilor prin pictură, desen, colaj, modelaj etc.), sport și mișcare, știință și curiozități (experimente diverse), ateliere de creație artistică (creare de obiecte din materiale reciclabile, pictură, crafting), activități outdoor și de recreere, dezvoltarea competențelor de comunicare (limba română, limba engleză, limba franceză), folosind metode specifice educației nonformale. Dintre temele abordate se pot enumera: „Mici artiști, mari talente”, „Voie bună în pas de dans”,„Jocurile copilăriei”, „Tricoul meu”, „Crafting creativ”, „Cu științele la joacă”, „Tehnica șervețelului”, „Texte literare folosind cuvinte din tehnică”, „Joc, poveste și culoare”, „FUNtastic English” și „Le monde merveilleux du Français”.
Conducerea școlii, prin directoarea Oana Anda Popescu, și asociația de părinți a unității de învățământ au ținut să mulțumească în mod special sponsorilor care au oferit câte o gustare în fiecare zi tuturor copiilor: Restaurant Brădet, din Suceava, SC Mihu Acoperișuri, din Ipotești, SC Fritehnic, din Ipotești, La Merinde – by George & Florin, din Șcheia, SC Altfel, din Suceava, SC Ecuator, din Ipotești, SC Ambianța, din Suceava, și SC Eurospeed, din Șcheia.

25 de cadre didactice au luat parte la Școala de Vară de la Udești
25 de cadre didactice au luat parte la Școala de Vară de la Udești
130 de elevi au participat la Școala de Vară de la Udești
130 de elevi au participat la Școala de Vară de la Udești

Recomandări

Un club de lectură modern a fost amenajat cu fonduri europene la Școala Gimnazială Vatra Moldoviței

Un club de lectură modern a fost amenajat cu fonduri europene la Școala Gimnazială Vatra Moldoviței
Un club de lectură modern a fost amenajat cu fonduri europene la Școala Gimnazială Vatra Moldoviței

„Vara Ștefaniștilor”, ediția a IX-a, școala de vară care unește generațiile de elevi ai Colegiului Național „Ștefan cel Mare”

Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți a obținut printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade

Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți, printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade
Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți, printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade

Școala de vară francofonă, ediția a VII-a, două săptămâni de învățare, prietenie și experiențe de neuitat