De Sărbători

Sărmăluțe și fripturi pentru pacienții Spitalului Suceava

Meniul bolnavilor de la Spitalul Suceava va fi îmbunătățit în perioada Crăciunului și Revelionului. Așa a anunțat, ieri, în conferință de presă, purtătorul de cuvânt al unității, dr. Tiberiu Brădățan, care a precizat că pacienții internați vor fi răsfățați cu sărmăluțe, friptură, cantități mai mari de supă cu carne, banane și portocale.
„Vor fi preparate tradiționale, care vor fi servite pacienților ce nu au indicații pentru o dietă specială. Mâncarea bolnavilor va fi mai bogată din punct de vedere caloric și, în același timp, ca supliment, vor fi asigurate alte sortimente de fructe, în afara obișnuitelor mere”, a spus medicul.
„Se va dubla alocația zilnică de hrană” El a adăugat că „s-a făcut un efort financiar” pentru a li se oferi pacienților o atmosferă cât mai apropiată de cea de acasă, iar personalul a fost atenționat să fie mai prietenos cu pacienții.
„Se va dubla categoric alocația zilnică de hrană, dar merită”, a completat responsabilul de relații cu presa al unității.
Totuși, bugetul alocat alimentației bolnavilor va fi oarecum echilibrat, dacă avem în vedere că meniul va fi mai bogat caloric, dar pentru mai puține persoane, știut fiind faptul că de Sărbători numărul celor internați scade.

Recomandări

Dotarea Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici din cadrul Spitalului Clinic Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava

Un centru modern de sănătate mintală și prevenire a adicțiilor va fi construit la Spitalul Clinic de Urgență Suceava

Centrul de sănătate mintală va fi construit în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, la secția Psihiatrie din cartierul Burdujeni
Centrul de sănătate mintală va fi construit în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, la secția Psihiatrie din cartierul Burdujeni

Investiții de peste 72 de milioane de euro în educație, mobilitate urbană, eficiență energetică, spații verzi și turism în municipiul Suceava