În doar trei zile

Sancțiuni de peste 80.000 de lei, aplicate de Garda Forestieră Suceava, în urma unor controale în teren

Sancțiuni de peste 80.000 de lei, aplicate de Garda Forestieră Suceava, pentru infracțiuni silvice
Sancțiuni de peste 80.000 de lei, aplicate de Garda Forestieră Suceava, pentru infracțiuni silvice

O serie de controale efectuate în teren de către reprezentanții Gărzii Forestiere Suceava, atât pe drumurile publice, la punctele de lucru ale agenților economici din domeniul silvic, cât și în pădure, au dus la aplicarea unor sancțiuni în valoare totală de peste 80.000 de lei, atât amenzi, cât și confiscări de material lemnos.
Astfel, în perioada 11-13.12.2018, Garda Forestieră Suceava în colaborare cu lucrători din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni a efectuat mai multe controale ale circulației materialelor lemnoase pe drumurile publice și forestiere din județul Suceava, cât și la operatorii economici care prelucrează materiale lemnoase.
„În urma controalelor efectuate a fost constatată o infracțiune silvică constând în tăiere fără drept de arbori, au fost aplicate 9 amenzi contravenționale cu o valoare totală de 25.000 lei, totodată fiind confiscată o cantitate de 67,35 mc cherestea rășinoase și 20 mc lemn de foc rășinoase, cu o valoare totală de 47.130 lei.
Astfel, din datele deținute și probele strânse rezultă faptul că la data de 07.12.2018, un operator economic din localitatea Slătioara, comuna Râșca, a efectuat în mod repetat, în baza acelorași documente de proveniență și transport, două curse prin care a expediat cantitatea de 7,35 mc cherestea rășinoase, destinatar fiind un alt operator economic de profil din localitatea Bogdănești. Întrucât expedierea celui de-al doilea transport a fost efectuată cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, materialele lemnoase în cauză, în valoare de 4910 lei, au fost confiscate valoric, iar transportatorul a fost sancționat contravențional”, a precizat inspectorul-șef Mihai Gășpărel.
Aprofundând verificările la sediul operatorului economic expeditor, lucrătorii Gărzii Forestiere Suceava, împreună cu cei din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni, au constatat faptul că a mai fost expediată, fără a fi îndeplinite condițiile legale de proveniență, o cantitate totală de 52,32 mc cherestea rășinoase. În acest sens operatorul economic a fost sancționat contravențional, amenzile totalizând 10.000 lei, iar întreaga cantitate de cherestea, în valoare de 34.950 lei, a fost confiscată.
Încrucișând verificările la celălalt operator economic, s-a constatat faptul că și acesta a expediat în data de 07.12.2018 cantitatea de 7,68 mc cherestea rășinoase cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, drept pentru care a fost sancționat contravențional, iar cantitatea de 7,68 cherestea rășinoase în valoare de lei 5.130 lei a fost confiscată.
Tot în perioada menționată, efectuând patrulări între cei 2 operatori economici, în raza localității Slătioara, în albia pârâului Slătioara, au fost surprinși 3 cetățeni domiciliați în sat Slătioara, comuna Râșca, în timp ce tăiau fără drept arborii existenți în albia pârâului Slătioara. În urma cercetărilor efectuate s-a procedat la inventarierea materialelor lemnoase existente la fața locului și la stabilirea pagubei, rezultând un număr de 12 cioate cu un volum tăiat ilegal de 7,33 mc și o valoare totală de 2681 lei. În această cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere fără drept de arbori care va fi soluționat procedural.

Recomandări

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Ilegalități cu privire la proveniența a aproape 800 metri cubi de masă lemnoasă, depistate de Garda Forestieră Suceava

34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026
34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026

Premieră în lumea afaceriștilor ilegali cu lemn: Patronul Pensiunii Codrii Bucovinei și un angajat, reținuți și propuși pentru arestare pe 30 de zile

Patronul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, călcat din nou de polițiști: două autotrenuri puse sub sechestru și pază cu jandarmii, pentru ridicarea unei cantități foarte mari de lemn

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos
Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos