Promovare

S-a dat startul proiectului „Campionii României în școală, liceu și universitate” și în județul Suceava

Lansarea programului Campionii României în școală, liceu și universitate la Suceava
Lansarea programului Campionii României în școală, liceu și universitate la Suceava

Ieri, la sediul Direcției Județene de Sport și Tineret Suceava a avut loc lansarea la nivel județean a proiectului „Campionii României în școală, liceu și universitate”, un proiect lansat de Ministerul Tineretului și Sportului, în care se urmărește aducerea în școli, licee și universități a personalităților sportive românești, pentru a prezenta importanța sportului și a educației fizice în dezvoltarea armonioasă și pentru a inspira campionii de mâine. Responsabilul pe județul Suceava în implementarea proiectului, Mihai Androhovici, a declarat că primul pas în acest proiect a fost realizarea platformei www.campioniiromaniei.com, ce este o premieră în România, fiind o sursă de informare și promovare a sportivilor români, campioni olimpici, mondiali și europeni, unde se găsesc date biografice și performanțele acestora pe fiecare județ în parte, dar și multe alte informații.
„Avem misiunea de a implementa la nivel județean acest proiect. DJST este cea care va face demersurile către toate cluburile sportive departamentale și Inspectoratul Școlar pentru a reuși să aducem în fața copiilor și a tinerilor cât mai mulți campioni, pornind de la cei naționali, la cei de nivel internațional, olimpic. Suceava este o pepinieră a sportului de înaltă performanță și toate aceste date despre sportivii de înaltă valoare de la noi se regăsesc pe site-ul www.campioniiromaniei.comși pe pagina de facebook. Și rolul mass-media este unul foarte important, deoarece degeaba avem foarte mulți campioni, dacă ei nu sunt prezentați, tânăra generație nu mai știe de ei. Grijile curente sunt foarte multe și poate și noi am omis uneori să-i mai prezentăm, dar cred că avem nevoie de modele la nivel educațional, sportiv, modele de succes, oameni ce-au reușit în viața sportivă, dar și cea personală”, a explicat Mihai Androhovici.
Petru Enache: „Județul Suceava este undeva pe locurile 3-4 la nivel național, la numărul de campioni ce-au plecat de aici, după București și Constanța”
La conferința de presă organizată ieri, directorul DJST Suceava, Petru Enache, a subliniat faptul că județul Suceava este în topul județelor, ca număr de campioni.
„În legătură cu numele acestui proiect, «Campionii României», pot să spun că județul Suceava este undeva pe locurile 3-4 la nivel național, la numărul de campioni ce-au plecat de aici, după București și Constanța. De fiecare dată țin să amintesc acest lucru ce demonstrează că aici s-a muncit și se muncește serios, indiferent de toate problemele pe care le avem de natură materială, infrastructură sau financiară. Din acest punct de vedere cred că nouă ne va fi mai ușor decât altor județ, trebuie doar să-i invităm să facă o scrută vizită acasă sau în orașul unde s-au format ca sportivi. Cred că dacă am avea și infrastructură sportivă pe acest loc la nivel de țară, cred că lucrurile ar fi mult mai ușoare pentru noi toți”, a explicat Petru Enache.
Unul din partenerii principali în implementarea proiectului la nivel județean este clubul CSM Suceava, ce are o relație strânsă cu DJST Suceava, fiind și cel mai mare club ce aparține de MTS din județ.
„În activitățile sportive făcute de CSM Suceava în colaborare cu DJST Suceava am reușit să scoatem în evidență calitățile unor sportivi, ultimul fiind Teodor Chira, campion național și medaliat cu aur la Cupa României. La aceste competiții de promovare și la selecțiile în școli s-au descoperit copii talentați, ce mai apoi au reușit să obțină rezultate foarte bune, în mai toate disciplinele sportive. În cadrul acestui proiect vom organiza, pe 16 decembrie, un concurs de lupte la Dumbrăveni, la care vom invita copii din județul Botoșani, dar și din localitățile limitrofe Dumbrăveniului. Acest proiect este foarte bine-venit pentru promovarea sportului”, a declarat directorul adjunct al CSM Suceava, Valerică Gherasim.

Recomandări

Muzeul de Istorie Suceava marchează 10 ani de la redeschidere prin conferința și expoziția „Clădirea care a scris istorie”

Admitere la liceu 2026. Cele mai mari ultime medii au fost la „Ștefan cel Mare” și „Petru Rareș” din municipiul Suceava

CONSTRUCȚIA ȘI ECHIPAREA INFRASTRUCTURII EDUCAȚIONALE A UNUI CORP DE CLĂDIRE NOU AL LICEULUI TEHNOLOGIC VASILE DEAC DIN VATRA DORNEI, JUDEȚ SUCEAVA

„Vara Ștefaniștilor”, ediția a IX-a, școala de vară care unește generațiile de elevi ai Colegiului Național „Ștefan cel Mare”

74 de candidați înscriși la concursul de titularizare s-au retras de la proba scrisă. 72 din motive personale și doi din motive medicale