Facilitate

Românii din diaspora se pot vaccina la Suceava, chiar dacă sunt în carantină, la fel și turiștii

Românii din diaspora se pot vaccina la Suceava, chiar dacă sunt în carantină, la fel și turiștii
Românii din diaspora se pot vaccina la Suceava, chiar dacă sunt în carantină, la fel și turiștii

Sucevenii care locuiesc în străinătate și se află în aceste zile în județ se pot vaccina aici împotriva Covid-19, dacă doresc, chiar dacă sunt în carantină ca urmare a sosirii din țări cu risc de infectare ridicat. Purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Suceava, Gabriela Băncilă, a declarat că aceștia trebuie să ceară derogare pentru ziua vaccinării, de la Comitetul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției.
Cei care doresc să se vaccineze se pot programa pe platformă sau direct la centrele de vaccinare.
Asistentul coordonator al centrului organizat la sala de sport a Colegiului Național „Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc, Andreea Morar, a declarat că la acest centru, care are vaccinuri Moderna și Oxford-AstraZeneca, se pot vaccina și turiștii, atât cetățeni români, cât și cetățeni străini. Aceștia din urmă se vor legitima cu pașaportul. Pentru vaccinarea cu ser Moderna programarea se face la numărul de telefon 0799.918.360, fără a fi necesară înscrierea în platforma națională. Pentru AstraZeneca nu este necesară programare. Asistenta Andreea Morar a afirmat că vineri, 30 aprilie, centrul are program până la ora 17.00, sâmbătă, 1 mai, programul este până la ora 14.00, iar duminică va fi închis deoarece sunt doar trei persoane programate. Pentru luni, 3 mai, încă nu erau primite programările de la STS, până la ora transmiterii acestei știri. „Un flacon de vaccin Moderna are 10 doze, deci trebuie să avem cel puțin 10 persoane programate. Noi oricum sunăm fiecare persoană pentru confirmare, cu o zi înainte”, a spus Andreea Morar.
De marți, 4 mai, programul la centrul de vaccinare de la „Dragoș Vodă” va fi zilnic, 8.00-20.00.

Recomandări

CJ Suceava lansează un proiect transfrontalier de peste 372.000 de euro ce prevedere dotări moderne și activități pentru copiii cu nevoi educaționale speciale

Consiliul Județean Suceava a anunțat lansarea proiectului transfrontalier „Valorificarea oportunităților prin parteneriat în educație – Hope”
Consiliul Județean Suceava a anunțat lansarea proiectului transfrontalier „Valorificarea oportunităților prin parteneriat în educație – Hope”

Program de formare a cadrelor didactice debutante din învățământul preșcolar și antepreșcolar din județul Suceava

Preotul Alexandru Lungu și polițistul Daniel Ceclan vor să construiască un spital pentru copii și mame în Suceava