Măsuri

Restricții la medicamente și analize, pentru plata angajaților Spitalului Suceava

Tiberiu Brădățan:„Spitalul Suceava are un buget subdimensionat față de necesar”
Tiberiu Brădățan:„Spitalul Suceava are un buget subdimensionat față de necesar”

Întrucât nu dispune de fonduri suficiente pentru a-și mulțumi angajații prin acordarea drepturilor salariale prevăzute de lege, Spitalul Suceava a decis să facă o serie de economii la câteva capitole importante de cheltuieli. În acest context, conducerea unității a ordonat un audit intern, care să urmărească patru domenii de activitate în care s-ar mai putea „strânge cureaua”, și anume consumul de medicamente și materiale sanitare, prescrierea de analize medicale, gestionarea deșeurilor periculoase și transportul cu ambulanța.
Analiza efectuată a arătat că o responsabilizare mai mare a șefilor de secție ar permite reducerea cheltuielilor la aceste capitole cu 600.000 – 700.000 lei, bani care ar ajunge pentru plata drepturilor salariaților.
Buget subdimensionat „Spitalul Suceava are un buget subdimensionat față de necesar. Se fac eforturi deosebite pentru ca unitatea să reușească, cu fondurile pe care le are acum la dispoziție, să acorde majorările salariale și sporurile către angajați. S-a constatat că se poate reduce consumul la medicamente și materiale sanitare, dar nu în sensul creării unei penurii, ci a unei utilizări corecte. De asemenea, fiecare secție își poate stabili, în funcție de specific, un anumit set de analize ce poate fi ulterior suplimentat. Și gestionarea deșeurilor biologice este extrem de costisitoare, dar dacă se lucrează cu multă responsabilitate se pot face anumite economii, la fel și în ceea ce privește transportul cu ambulanța”, a spus purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Tiberiu Brădățan.
Data limită de acordare a drepturilor salariale Medicul a explicat că acordarea măririlor salariale se face în baza unei evaluări a activității salariaților pe anul precedent, iar termenul limită până la care spitalul trebuie să pună în practică această prevedere legală este 1 septembrie. El a arătat că acordarea sporurilor se poate face până la finele anului în curs, cu posibilitatea aplicării retroactive, începând cu 1 aprilie, dacă există fondurile necesare.
„Avem credința că, începând cu data de 1 septembrie, vom putea acorda angajaților toate drepturile salariale. Dacă vor exista niște rectificări bugetare, vom face acest lucru chiar din august”, a conchis responsabilul de relațiile cu presa al Spitalului Suceava.

Recomandări

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare

Spitalul Municipal Fălticeni va avea un centru de imagistică medicală RMN 3 Tesla, printr-o investiție de aproximativ 20 de milioane de lei

Consilierii locali votează miercuri reorganizarea Primăriei Suceava: posturi vacante desființate și personal transferat

Deputatul PNL Ioan Balan îi solicită ministrului Muncii să vină în sprijinul firmelor cu mecanisme clare de stimulare și fidelizare a angajaților