Fotbal județean

Releul Mihoveni Șcheia și Larix Dornișoara conduc cele două serii ale Ligii a V-a

Liga a V-a a continuat cu meciurile etapei a V-a
Liga a V-a a continuat cu meciurile etapei a V-a

Formația Polul Nord Brodina a pierdut șefia Seriei I a Ligii a V-a după ce a suferit primul eșec stagional în deplasarea de la Vadu Moldovei. Victoria gazdelor a fost adusă de golurile înscrise de Adrian Oprea și Paul Vacariu. Într-un alt joc al rundei a V-a, Voința Hănțești s-a impus cu scorul de 4-1 la Bunești cu ajutorul reușitelor semnate de Robert Netbai, Cosmin Cornea, Robert Miron și Ionuț Motriuc.
În Seria a II-a, echipa Stejarii Dragomirnei a învins pe Carpatic Suceava prin golurile înscrise de Ciprian Ieșan, în vreme ce Juniorul Fălticeni a încheiat victorioasă disputa de la Valea Suhei avându-i pe Alexandru Todică, Ovidiu Cristea, Florin Bidan și Ionuț Aioanei drept marcatori.
Rezultate înregistrate în etapa a V-a:
Seria I
Voința Zvoriștea – Sporting Siminicea 4-4
Releul Mihoveni Șcheia – Viitorul Forăști 6-2
FC Marginea – Unirea Salcea 2-0
Viitorul Vadu Moldovei – Polul Nord Brodina 2-0
Sporting Voința Bunești – Voința Hănțești 1-4
Clasament Seria I
1 Releul Mihoveni Șcheia 5 5 0 0 17-8 15p
2 Polul Nord Brodina 5 4 0 1 21-9 12p
3 Viitorul Vadu Moldovei 5 3 0 2 21-9 9p
4 Unirea Salcea 5 3 0 2 12-6 9p
5 Voința Hănțești 5 2 1 2 10-8 7p
6 Sporting Siminicea 5 2 1 2 12-12 7p
7 Voința Zvoriștea 5 2 1 2 16-18 7p
8 FC Marginea 5 2 0 3 14-22 6p
9 Viitorul Forăști 5 0 1 4 7-20 1p
10 Sporting Voința Bunești 5 0 0 5 3-21 0p
Seria a II-a
Larix Dornișoara – Bradul Vama 7-1
Stejarii Dragomirnei – Carpatic Suceava 2-0
Dream Team Ipotești – Avântul Frasin 1-1
Vânătorul Dorna Candrenilor – Șomuz II Fălticeni 2-2
ACS Valea Suhei – Juniorul Fălticeni 2-4
Clasament Seria a II-a
1 Larix Dornișoara 5 5 0 0 44-3 15p
2 Juniorul Fălticeni 5 5 0 0 18-8 15p
3 Dream Team Ipotești 5 4 1 0 13-3 13p
4 Stejarii Dragomirnei 5 3 0 2 19-8 9p
5 Vânătorul Dorna Candrenilor 5 2 1 2 13-9 7p
6 Bradul Vama 5 2 1 2 10-14 7p
7 Avântul Frasin 5 1 2 2 10-10 5p
8 Șomuz II Fălticeni 5 0 1 4 6-29 1p
9 Carpatic Suceava 5 0 0 5 1-24 0p
10 ACS Valea Suhei 5 0 0 5 5-31 0p

Recomandări

Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți a obținut printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade

Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți, printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade
Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți, printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade

Formația Revine și-a asigurat titlul de campioană a celei de-a XXIV-a ediții a Campionatului Județean de Old-Boys cu o etapă înainte de final