142139 articole semnate de Redacția Monitorul De Suceava


Predoiu: Să trecem peste trecut și să luăm exemplul statelor UE atunci când e vorba de justiție

Hossu: Indexarea automată a salariului minim în funcție de inflație ar putea fi o soluție

Predoiu susține că un procent din taxele judiciare locale ar trebui să meargă la sistemul judiciar

Numărul românilor afectați de sărăcie va crește, în 2009, cu 370.000, față de cel din 2008 – studiu

Sindicaliștii din domeniul energetic au pichetat sediul Ministerului Economiei

Senatul și-a renegociat prețurile pentru cazare, telefon, transport și unele servicii de asistență

Patruzeci de români au acceptat să părăsească Italia în schimbul unor stimulente financiare

Senatorii muncesc săptămâna viitoare doar până miercuri, pe motiv că sunt în campanie

Băsescu: Mergem în continuare pe tehnologia canadiană folosită la reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă

Predoiu: Discuțiile despre demisia mea după raport afectează climatul în care CE va face evaluarea

Boc despre Alianța PDL-PSD care provoacă dezamăgirea lui Băsescu: Asta ne-au dat românii, asta avem

Mamele de gemeni sau multipleți primesc de la stat suplimentar câte 600 de lei pentru fiecare copil

Declarațiile pentru șomaj ale IMM-urilor pot fi depuse și prin sistemul www.e-guvernare.ro

Băsescu, la Paris: Politicienii de la București își asumă lipsa capacității de anticipare a crizei

Cameră: Mamele studente la zi sau care urmează cursuri postliceale primesc 600 de lei pentur copil

Deputații adoptă legea care elimină criteriul demografic la înființarea farmaciilor în mediul rural

Năstase: Dacă m-ar fi ascultat și n-ar fi făcut alianță PDL-PSD, Băsescu nu s-ar fi dezamăgit atât

Un român înjunghiat când încerca să prindă trei hoți ar putea fi medaliat de autoritățile spaniole

Drăgoi: România intenționează să se împrumute de pe piețele internaționale în a doua parte a anului

Ziua porților deschise la Cotroceni: Peste 12.000 de vizitatori până la ora 14.00

Bolnavii de scleroză multiplă ar putea rămâne fără tratament în luna august

Boc califică drept insinuări informațiile potrivit cărora ar fi candidat de rezervă pentru Cotroceni

Emil Boc: "Preocupările PD-L în acest moment sunt legate de criza economică pentru care încercăm să găsim soluții”. Foto: MEDIAFAX
Emil Boc: "Preocupările PD-L în acest moment sunt legate de criza economică pentru care încercăm să găsim soluții”. Foto: MEDIAFAX

Ministrul Justiției, audiat marți de senatorii juriști pe tema raportului de țară

Astărăstoae: Descentralizarea trebuie făcută prin evaluarea tuturor riscurilor, nu la „plesneală”

Instituțiile publice, obligate să transmită ANFP evidența funcțiilor și a funcționarilor

EDU CER sesizează Parlamentul că patru parlamentari, inclusiv Andronescu, sunt incompatibili

TI despre coduri: România nu mai îndeplinește nici măcar criteriile politice de aderare