Ziua porților deschise la Cotroceni: Peste 12.000 de vizitatori până la ora 14.00



Peste 12.000 de persoane au vizitat Palatul Cotroceni, până duminică, la ora 14.00, cu ocazia Zilei porților deschise, au declarat organizatorii.
Ziua porților deschise la Cotroceni a început la ora 9.00 și este programată să se încheie la ora 21.00.
La intrarea în curtea palatului, vizitatorii trec prin filtrul ofițerilor SPP, după care sunt ghidați către traseul de vizitare. Odată încheiată această etapă, merg pe aleea principală către intrarea în Palatul Cotroceni, pentru a vedea holul unde șeful statului susține declarațiile de presă, saloanele unde au loc convorbirile oficiale cu delegațiile străine, biblioteca, Sala Unirii..
Biroul președintelui, aflat la etajul clădirii, sala de ședințe a CSAT sunt alte puncte de pe traseu și totodată elemente de noutate față de anul trecut.
Intrarea este liberă și la Muzeul Cotroceni și pot vizitate și grădinile Palatului. De asemenea, poate fi văzut și elicopterul folosit de șeful statului în deplasările interne, care a fost adus, încă de la ora 8.00, pe heliportul de la Cotroceni. Aparatul are cinci locuri – două scaune în spatele piloților și o banchetă de trei locuri.
În cursul zilei este așteptat și președintele Traian Băsescu, ca și anul trecut, când a venit între vizitatori, a discutat, s-a fotografiat cu aceștia și a susținut o scurtă declarație.
Ziua porților deschise este organizată între orele 9.00 și 21.00, însă, ca și anul trecut, pogramul ar putea fi prelungit în cazul în care cei care vor dori să vadă Palatul Cotroceni vor veni în număr mare.
Fanfara regimentului de gardă și protocol este de asemenea așteptată la evenimentul de duminică.
Accesul în Complexul Cotroceni se face pe la poarta Leu din bulevardul Geniului, pe baza unui document de identitate.
Administrația Prezidențială a organizat și anul trecut, în 18 mai, „Ziua porților deschise” la Palatul Cotroceni, marcând împlinirea unui an de la invalidarea prin referendum, la 19 mai 2007, a deciziei Parlamentului de suspendare a președintelui Traian Băsescu.
Aproximativ 40.000 de persoane au vizitat în 2008 Palatul Cotroceni, conform estimărilor.



Recomandări

Expoziția retrospectivă „Dincolo de timp”, dedicată artistei Angela Pitariu Bolnavu, la Muzeul de Istorie Suceava

Expoziția retrospectivă „Dincolo de timp”, dedicată artistei Angela Pitariu Bolnavu, la Muzeul de Istorie Suceava
Expoziția retrospectivă „Dincolo de timp”, dedicată artistei Angela Pitariu Bolnavu, la Muzeul de Istorie Suceava