Un pădurar din cadrul Direcției Silvice Suceava și-a aflat marți pedeapsa finală într-un dosar de corupție.
Ioniță Reapschi, care era angajat ca pădurar la Ocolul Silvic Moldovița, a fost condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere și la o amendă penală în valoare de 12.000 de lei.
Judecat pentru luare de mită și purtare abuzivă, Reapschi are interdicția de a exercita meseria de pădurar pentru o perioadă de 3 ani și trebuie să presteze muncă neremunerată timp de 90 de zile la Primăria Moldovița sau la Primăria Vatra Moldoviței.
Soluția dictată de Curtea de Apel Suceava este definitivă și nu mai poate fi contestată la altă instanță.
Ioniță Reapschi, care era angajat ca pădurar la Ocolul Silvic Moldovița, l-a amenințat pe denunțător chiar în sediul Poliției, ceea ce denotă că acesta se credea un fel de baron local.
Totul a început pe 21 august 2021, când pădurarul i-a prins pe doi localnici în timp ce furau lemne din pădure. Cei doi au vrut să-i dea 200-400 de lei pentru ca fapta să fie mușamalizată, numai că Reapschi a cerut nu mai puțin de 1.000 de euro.
Pentru a fi sigur că va primi banii ceruți, pădurarul a luat drept garanție drujba și toporul găsite asupra unuia dintre cei doi indivizi. Acesta l-a reclamat la poliție, iar a doua zi s-a petrecut o scenă care demonstrează că pădurarul avea convingerea că nimic nu i se poate întâmpla.
Chiar în prezența polițistului, Ioniță Reapschi i-a reproșat martorului că are tupeul să îl reclame. „Băi gunoiule, îmi faci probleme? Tot tu, după ce te prind la furat, vii și îmi faci reclamații?”, au fost cuvintele aruncate de pădurarul din Moldovița.
Pentru ca lucrurile să nu degenereze, pădurarul a fost scos din sediu de către polițiști.
Nu a fost însă singurul moment în care martorul a fost amenințat. În aceeași zi, în timp ce bărbatul a venit la locuința lui Reapschi pentru a-i cere să îi înapoieze drujba și toporul, a avut loc o nouă scenă de violență verbală. ”Fugi de aici, că iau toporul și îți tai capul”, a fost replica pădurarului care l-a determinat pe denunțător să fugă de la fața locului și să se oprească direct la sediul poliție.
Reacția a venit pe fondul faptului că știa din experiențele anterioare că Ioniță Reapschi este o persoană agresivă.





