Supărare

PSD Suceava este nemulțumit de cum a împărțit bugetul partenerul de guvernare

Eugen Bejinariu a apreciat drept corect votul dat în deliberativul județean de grupul consilierilor PSD
Eugen Bejinariu a apreciat drept corect votul dat în deliberativul județean de grupul consilierilor PSD

Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că social-democrații suceveni sunt total nemulțumiți de modul în care au fost repartizate sumele pentru echilibrarea bugetelor locale și consideră absolut necesară o discuție cu partenerul de coaliție Gheorghe Flutur, pentru a afla care au fost criteriile care au stat la baza împărțirii acestor sume între localități. Bejinariu a apreciat drept corect votul dat în deliberativul județean de grupul consilierilor PSD, împotriva proiectului de buget prezentat de executiv. „Trebuie să avem o discuție cu partenerul nostru, cu domnul Flutur, să vedem care au fost criteriile care au stat la baza repartizării sumelor și să lămurim problema”, a declarat Bejinariu. El a mai spus că cel care va solicita această întrevedere cvasi-oficială va fi președintele Organizației Județene Suceava a PSD, senatorul Gavril Mîrza.

Recomandări

Licitarea locurilor de parcare continuă în Suceava, dar se înființează o comisie de îmbunătățire a regulamentului de atribuire

Primarul Vasile Rîmbu a a precizat că în cele mai multe cazuri locurile de parcare au fost rezervate prin atribuire directă, doar 10 la sută fiind licitate
Primarul Vasile Rîmbu a a precizat că în cele mai multe cazuri locurile de parcare au fost rezervate prin atribuire directă, doar 10 la sută fiind licitate

Deputatul AUR de Suceava Florin Pușcașu consideră că bugetul de stat pentru 2026 înseamnă condamnarea la sărăcie a comunităților locale

Senatorul Ioan Stan a criticat măsurile „rușinoase” luate de actualul Guvern și susține pachetul de măsuri de solidaritate propus de PSD

Președintele CJ, Gheorghe Șoldan, și-a prezentat primul bilanț: „Împreună cu echipa mea, am pus bazele unor proiecte importante pentru județul Suceava”

Gheorghe Șoldan a mers la Viena pentru a discuta cu reprezentanții Wizz Air despre noi zboruri de la Suceava

Gheorghe Șoldan anunță că alocarea banilor pentru plata ratelor la proiectul „utilități și mediu” a devenit o certitudine