Grevă japoneză

Protest al angajaților din Primăria Suceava

Angajații Primăriei Suceava au fost joi în grevă japoneză
Angajații Primăriei Suceava au fost joi în grevă japoneză

Angajații Primăriei Suceava au protestat ieri, întreaga zi, nemulțumiți de proiectul Legii cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice.
Protestul lor, desfășurat în mod simbolic, prin purtarea de banderole albe la braț, nu a afectat activitatea administrației locale, care s-a desfășurat la fel ca în oricare altă zi.
În schimb, dacă revendicările lor nu vor fi băgate în seamă, săptămâna viitoare, o parte dintre salariații Primăriei Suceava vor merge la București, să protesteze alături de colegii lor din țară.
„Sindicatul «Ștefan cel Mare» al salariaților din Primăria Suceava, afiliat la Federația Sindicatelor «Pro Administratie» din România, este profund indignat și dezaprobă modul de desfășurare a dezbaterilor publice, în Comisia de muncă, familie și protecție socială din Senat, pe seama proiectului Lege-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Toată dezbaterea nu a fost decât un simulacru, care a avut drept scop crearea unei aparențe de legimitate a unui proiect de act normativ prin care se instituie un tratament salarial diferit pentru cei care au aceleași funcții și desfășoară aceeași activitate, în funcție de interese și afinități obscure”, au transmis reprezentanții salariaților din primărie.
Aceștia consideră că „vom asista la un nou val de discriminări cu discrepanțe salariale, între angajații care au aceleași funcții, aceeași vechime, activitate similară și care lucrează în aceleași condiții, ceea ce va duce la menținerea haosului în sistem”.
Nemulțumirile lor au fost trimise, în formă scrisă, către Camera Deputaților, dar și președintelui României.

Recomandări

Consilierii locali votează miercuri reorganizarea Primăriei Suceava: posturi vacante desființate și personal transferat

82 de salariați ai Primăriei Suceava vor fi transferați la Administrația Piețelor Suceava, cu păstrarea drepturilor contractuale

82 de salariați ai Primăriei Suceava vor fi transferați la noua societate înființată, cu păstrarea drepturilor contractuale
82 de salariați ai Primăriei Suceava vor fi transferați la noua societate înființată, cu păstrarea drepturilor contractuale