Profesori de la Școala ”Ion Creangă” Suceava, la Istanbul, într-un proiect Erasmus

Profesori de la Școala ”Ion Creangă” Suceava, la Istanbul, într-un proiect Erasmus
Profesori de la Școala ”Ion Creangă” Suceava, la Istanbul, într-un proiect Erasmus

Proiectul Erasmus+ AR-STEAMapp abordează provocările îmbunătățirii predării disciplinelor STEAM la grupa de vârstă 12-16 ani.
Scopul acestuia este de a proiecta o modalitate inovatoare de stabilire a conexiunilor între disciplinele STEAM, într-un mod semnificativ și viabil cu contextul educațional, prin dezvoltarea unei aplicații de realitate augmentată (AR) care să poată fi folosită pentru a reflecta în mod explicit relațiile dintre disciplinele STEAM prin analiza patrimoniului cultural european relevant.
În cadrul acestei a doua întâlniri transnaționale, care a fost găzduită de centrul educațional Arnavutköy Korkmaz Yiğit Anadolu Lisesidin Istanbul, în perioada 24-26 ianuarie 2023, au fost analizate datele din validarea aplicației pilot de realitate augmenată, precum și stadiul proiectului.
A fost revizuită și dezvoltarea sa viitoare, în special selecția modelelor 3D ale clădirilor din patrimoniul UNESCO european, precum și al celor reprezentative ale fiecărei țări partenere, care vor alcătui fundamentul lecțiilor integrate AR-STEAM.
În acest proiect sunt implicate instituții din Portugalia – Colégio Luso Francês, Turcia – Arnavutköy Korkmaz Yiğit Anadolu Lisesi, Istanbul, România – Școala Gimnazială ”Ion Creangă” Suceava și Spania – Universidad de Burgos, unite cu obiectivul de a dezvolta un cadru pedagogic care să ghideze promulgarea abordării STEAM de către profesorii care predau începând cu clasa a VI-a și până la clasa a X-a folosind aplicația educațională AR și un ghid cuprinzător.
Prof. Elena Hreciuc

Recomandări

Cadre didactice ale Școlii Gimnaziale Nr. 4 Suceava, într-o nouă experiență de formare europeană prin Erasmus+

Școala de vară francofonă, ediția a VII-a, două săptămâni de învățare, prietenie și experiențe de neuitat

Profesorii de la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți – formare Erasmus+ în inima Toscanei, la Florența