Meteorologii ANM anunță pentru miercuri o vreme capricioasă, cu fenomene cauzate de instabilitate atmosferică – ploi și vijelii.
Codul galben emis de Administrația Națională de Meteorologie, valabil și pentru jumătatea sud-vestică a județului Suceava, intră în vigoare de miercuri, 22 iulie, ora 09.00, până joi, 23 iulie, ora 03.00.
În intervalul menționat, în Muntenia, Dobrogea, estul Olteniei, jumătatea sudică a Moldovei, sud-vestul Transilvaniei și local în Carpații Orientali și Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de 50…70 km/h). Pe arii restrânse va fi grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1…3 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.
Pentru cei aflați pe litoral sau în Deltă, ziua de miercuri se anunță a fi foarte ploioasă, fiind emis cod portocaliu pentru intervalul orar 12.00-22.00.
În județele Constanța, Tulcea, Galați, Brăila și estul județelor Ialomița și Călărași vor fi averse torențiale importante cantitativ. În intervale scurte de timp (1…3 ore) și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25… 50 l/mp și pe arii restrânse de peste 70 l/mp.






