Clubul de lectură pentru copii

„Prințesă pentru o zi”, la Biblioteca Bucovinei

Clubul de lectură pentru copii: „Prințesă pentru o zi”, la Biblioteca Bucovinei

Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” organizează vineri, 29 octombrie a.c., la ora 18:00, în Sala de Arte a instituției de carte sucevene, cea de-a patra sesiune de lucru a Clubului de lectură pentru copii „Prințul fermecat”.
Clubul de lectură pentru copii „Prințul fermecat” constituie o inițiativă
a unui grup de părinți conștienți de faptul că biblioteca publică reprezintă mediul ideal pentru a sădi în sufletele copiilor dragostea de carte și de lectură, respectul față de limba și literatura română și față de literatura universală.
Clubul și promovarea acestuia se circumscriu campaniei intitulate „România vorbită frumos”, în cadrul căreia au fost organizate până în prezent Expoziția de carte, dicționare și enciclopedii românești (cu genericul „Limba română, o moștenire de preț”) și expozițiile documentare „Acad. Alexandru Graur – O viață dăruită limbii române” și „Mihail Sadoveanu – Esopia”.
La întâlnirea de vineri, organizatorii pregătesc un eveniment special intitulat „Prințesă pentru o zi”.

Recomandări

„Un ceai, o vorbă, o poveste…”, într-o ediție dedicată universului critic și literar al lui George Călinescu

Împreună pentru comunitate și valori creștine: Sărbătoarea de suflet și comuniune etnică în Parohia Argel

Proiect de cercetare și lansare de carte despre utilizarea inteligenței artificiale în crearea unui climat educațional incluziv