Joi și vineri

Primarul Sucevei participă la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, este prezent joi și vineri la Constanța, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România, unde deține și funcția de vicepreședinte.
Pe ordinea de zi sunt o serie de proiecte importante, precum:
– mecanisme de atragere a investițiilor și dezvoltare urbană;
– iluminatul inteligent pentru orașe – subiect la care este invitat să vorbească și edilul Sucevei, unul dintre orașele model în această privință, care are în proprietate acest sistem și l-a modernizat, implementând sistemul de iluminat de tip LED, controlat de la distanță.
– capitala antreprenoriatului românesc.
Edilul sucevean a precizat că lista subiectelor care urmează să fie discutate este mult mai mare, Asociația Municipiilor din România fiind principala organizație neguvernamentală pentru sprijinirea și reprezentarea intereselor autorităților locale.

Recomandări

Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”

1 Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”

Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea parcurilor Mihai Eminescu și Ion Creangă

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”