În instanță

Primăria Suceava a câștigat unul din cele mai dificile procese pe care le are cu defuncta Termica

Vechea centrală de termoficare a Sucevei, Termica SA
Vechea centrală de termoficare a Sucevei, Termica SA

Unul din procesele deschise Primăriei Suceava de lichidatorii judiciari ai defunctei Termica s-a finalizat ieri la Curtea de Apel Iași. Magistrații ieșeni au admis apelul declarat de Primăria Suceava și au respins acțiunea înregistrată de firmele MGA Insolvency Suceava și Management Reorganizare Lichidare Iași. Soluția de ieri este definitivă și nu mai poate fi atacată la nici o instanță. Ca un element de noutate, la trei dintre termenele procesului derulat la Iași a fost prezent chiar primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, pentru a susține cauza. Și avea toate motivele să afle cum decurge acest proces și mai ales să spere într-un verdict pozitiv, asta prin prisma sumei pe care Primăria Suceava ar fi fost obligată să o achite, respectiv 93,3 milioane de lei (933 de miliarde de lei vechi). Mai trebuie spus că la instanța de fond, Tribunalul Botoșani, lichidatorii judiciar au avut câștig de cauză, iar Primăria Suceava a fost obligată la plata fabuloasei sume de 93,3 milioane de lei, adică peste 19 milioane de euro.
Procesul a plecat de la nota de compensare nr. 75 din 31 martie 2010 și despre care atât reprezentanții Fiscului, cât și administratorii judiciari au considerat că s-a întocmit în mod eronat. La acea dată, între Primărie și Termica s-a realizat compensarea sumei de 70 de milioane de lei (700 de miliarde de lei vechi). Această sumă era datorată de municipiul Suceava către SC Termica SA cu titlu de subvenție pentru perioada 2006-2009 pentru producerea, furnizarea, distribuția și transportul agentului termic în municipiul Suceava. Compensarea urma să se realizeze cu aceeași sumă, 70 de milioane de lei, datorată de SC Termica SA către municipiul Suceava ca urmare a reducerii capitalului social al SC Termica SA conform HCL 340 din 22 decembrie 2009 a Consiliului Local Suceava. Suma totală calculată ca prejudiciu în acest caz a fost stabilită la 93,3 milioane de lei.
Între lichidatorii judiciari ai fostei societăți de termoficare și Primăria Suceava au existat și încă sunt pe rol mai multe procese, acestea fiind în diferite stadii și la diferite instanțe.

Recomandări

Suceava, în topul județelor cu cele mai mari confiscări de țigări de contrabandă și al celor mai mari capturi

O nouă confruntare între primarul din Moldovița și reprezentanții Mocăniței Huțulca afectează una dintre cele mai mari atracții turistice din Bucovina

Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței
Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței

Președintele Șoldan spune că 2025 a fost anul cu cele mai mari investiții din istoria CJ Suceava în modernizarea infrastructurii rutiere

Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene
Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, i-a dat asigurări liberalului Dumitru Mihalescul că va aloca 500.000 de lei pentru termoficarea din Rădăuți